Sâmbătă, 15 octombrie 2022, la Hotel „Grand” din Târgu-Mureș, a avut loc conferința intitulată „Actul medical în perspectivă creștină”. Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, fiind organizat de către Asociația Generații Iubite și Ocrotite (GIO), reprezentată de Dr. Iulia-Maria Rădeanu, și Parohia caritativă „Sf. Ierarh Nicolae” din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș, reprezentată de părintele Marius Fărcaș.
Conferința a fost susținută de către Prof. univ. dr. Alexandru Bogdan Miron, medic primar de medicină internă și pneumologie și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, și Conf. univ. dr. Nicolae Adrian Lemeni, cadru didactic universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și director al Școlii Doctorale „Dumitru Stăniloae”.
Prima prelegere a fost susținută de Prof. univ. dr. Miron Bogdan, care a vorbit din perspectiva medicului pneumolog, realizând o prezentare cuprinzătoare a plămânului, un organ esențial pentru funcționarea organismului. În continuare, domnia sa a ilustrat raționalitatea desăvârșită care există în armonia funcționării organismului uman și a universului în general, arătând faptul că întreaga zidire are sădită în ea o raționalitate care îl descoperă pe Cel Care este Rațiunea supremă, conform Sfântului Maxim Mărturisitorul.
A doua prelegere a aparținut Conf. univ. dr. Adrian Lemeni, care a explicat din punct de vedere teologic faptul că iubirea jertfelnică a slujirii omului în suferință are o putere transfiguratoare. De asemenea, domnia sa a reamintit afirmația lui Antoine de Saint-Exupéry, care susținea că esențialul este invizibil pentru ochi. Tot în legătură cu ceea ce reprezintă „esențialul”, conf. univ. dr. Adrian Lemeni a evocat ceea ce obișnuia să spună părintele Teofil Părăian: „Inima mea are numai intrări, n-are și ieșiri”.
După cele două prelegeri, a avut loc o pauză de cafea, în care participanții au putut socializa și reflecta pe marginea subiectului abordat. Apoi, a urmat sesiunea de întrebări și răspunsuri, în care au fost lămurite anumite frământări care țin de maniera în care actul medical poate fi săvârșit ținând cont de morala creștină.
Pr. Marius Fărcaș