Conferință duhovnicească pe Valea Mureșului Superior | Invitat: părintele profesor Constantin Necula

Duminică, 15 decembrie 2024, a avut loc un nou eveniment cultural-duhovnicesc pe Valea Mureșului Superior. Invitat special a fost părintele prof. univ. dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Sibiu, care a susținut conferința intitulată „Crăciunul, împlinirea așteptării”. Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, de către Protopopiatul Ortodox Reghin, prin Centrul Cultural-Catehetic și Pastoral „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” al Văii Mureșului Superior, în localitatea Morăreni.

La eveniment au fost prezenți părintele Valentin Vârva, protopop al protoieriei Reghin, și preoții de pe Valea Mureșului Superior, alături de care s-au adăugat oficialități centrale și locale, oameni de cultură, precum și numeroși credincioși din zonă. În cadrul întâlnirii duhovnicești, Corul „Te Deum Adoramus” al preoților din protopopiatul Luduș a interpretat mai multe colinde tradiționale. La finalul conferinței, părintele protopop Valentin Vârva a mulțumit părintelui profesor Constantin Necula pentru cuvintele pline de înțelepciune și pentru învățăturile pe care le-a pus la sufletul celor prezenți la conferință.

Centrul Cultural-Catehetic și Pastoral „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” al Văii Mureșului Superior este alcătuit din mai multe parohii de pe raza protopopiatului Reghin, fiind coordonat de părintele Sergiu Andone, preot al parohiei Bistra Mureșului. Evenimentul cultural-duhovnicesc a fost realizat prin efortul primăriilor, al preoților și al credincioșilor din parohiile Văii Mureșului Superior și se înscrie în lista manifestărilor organizate în Patriarhia Română în contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și al Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.

Pr. Sorin Sîplăcan

Share