Jurnalistul Răzvan Bucuroiu a participat la conferința intitulată „Sfinți pe care i-am cunoscut: Constantin Galeriu, Dumitru Stăniloae, Cleopa Ilie și Petroniu Tănase”, organizată de ASCOR Alba Iulia, în colaborare cu Doxologia și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. În cadrul întâlnirii online, invitatul a realizat un „medalion cvadruplu” al celor patru personalități, oferind totodată răspunsuri tuturor întrebărilor adresate de către cei prezenți în mod virtual la conferință.
Sâmbătă, 30 ianuarie 2021, începând cu ora 19:00, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Alba Iulia, în colaborare cu Doxologia și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a organizat prima conferință online din acest an. Intitulată „Sfinți pe care i-am cunoscut: Constantin Galeriu, Dumitru Stăniloae, Cleopa Ilie și Petroniu Tănase”, prelegerea a fost susținută de jurnalistul, realizatorul TV și publicistul creștin Răzvan Bucuroiu. Evenimentul a fost transmis în direct pe paginile oficiale de facebook ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Doxologia, ASCOR Alba Iulia, Radio Reîntregirea și pe pagina de Youtube Doxologia.
În cadrul întâlnirii online moderate de către părintele diacon Răzvan Brudiu, titularul catedrei de Misiologie Ortodoxă din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, jurnalistului Răzvan Bucuroiu i s-au alăturat sute de credincioși din țară și din afara granițelor, precum și numeroși elevi seminariști și studenți ai Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Făcând referire la tema prelegerii, Răzvan Bucuroiu le-a vorbit urmăritorilor despre viețile celor patru mari personalități ale Bisericii Ortodoxe Române, pe care – datorită exemplului personal oferit prin întreaga activitate și trăire în Hristos – le-a numit „ființe prin ochii cărora s-a văzut Raiul”.
În a doua parte a evenimentului, Petru Mircea, președintele ASCOR Alba Iulia, a dat citire întrebărilor adresate de către urmăritori la secțiunea de comentarii de pe paginile de facebook și Youtube, jurnalistul Răzvan Bucuroiu oferind răspunsuri fiecăruia în parte. La final, părintele diacon Răzvan Brudiu i-a adresat cuvenitele mulțumiri invitatului acestei întâlniri, exprimându-și bucuria prilejuită de prezența domniei sale alături de toți cei prezenți în mod virtual la conferință. De-a lungul timpului, Răzvan Bucuroiu – autor și coautor a numeroase volume cu teme religioase – a fost redactor la România Liberă, Ziua, Azi, redactor șef al Editurilor Anastasia, România Creștină și Ponte.