Continuă seria întâlnirilor duhovnicești cu tinerii în protopopiatul Sebeș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu, Protopopiatul Ortodox Sebeș continuă programul catehetic interactiv intitulat „File din jurnalul unui preot”, desfășurat în contextul celebrării „Lunii pentru viață”. În cadrul ultimelor întâlniri, elevii claselor a IX-a B, a X-a A și a XI-a B de la Liceul Tehnologic din Sebeș, unde predă religie prof. Mihaela Bebeselea, au participat activ la discuții cu preotul misionar Mihai-Claudiu Roșca.

Tinerii liceeni au fost antrenați înt-un dialog liber care a urmărit atingerea unor subiecte de mare însemnătate pentru ei precum: importanța Spovedaniei și a Împărtășirii cu Trupul și Sângele lui Hristos, fragilitatea iubirii și pericolele relațiilor trupești neasumate în Taina Căsătoriei, efectele consumului de droguri și multe altele. Activitățile sunt organizate în baza parteneriatului de colaborare dintre Biserică și Școală, derulat în perioada Postului Mare.

Pr. Mihai-Claudiu Roșca

Share