Acțiunile speciale dedicate aniversării copiilor din toate așezămintele sociale și educaționale din cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iuliei au continuat joi, 3 iunie 2021, prin desfășurarea unei activități prin care a fost marcată Ziua Internațională a Gogoșilor.
Cu acest prilej, tinerii beneficiari din cadrul centrelor sociale de pe întreg cuprinsul Eparhiei Alba Iuliei au participat, alături de personalul fiecărui așezământ în parte, la întreg procesul de gătire a delicioaselor gustări, pregătite cu multă delicatețe și atenție. În final, micuții patiseri s-au bucurat de rodul muncii lor, trudind cu propriile mâini atât la pregătirea aluatului și obținerea formelor specifice, cât și la decorarea acestora. Dintre centrele în care a fost sărbătorită Ziua Internațională a Gogoșilor amintim Așezământul social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia, Așezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș și Așezământul social „Sfânta Varvara” din Baia de Arieș.
Desfășurate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada 25 mai - 5 iunie 2021, evenimentele din acest an au stat sub denumirea generică „Sărbătorile Copilăriei – Bunătatea sufletului de copil”. În acest răstimp, tinerii și copiii, împreună cu profesorii, preoții coordonatori, educatorii și voluntarii au desfășurat o pleiadă de activități prilejuite de serbarea unor evenimente cu renume internațional precum Ziua Mondială a dansului Lindy Hop, Ziua Hamburgerului, Ziua Internațională a Gogoșilor sau Ziua internațională a susținătorilor păcii.