Joi, 5 octombrie 2023, începând cu ora 12.00, la Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș, beneficiarii Așezământului Social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș s-au adunat în gând sărbătoresc la Casa de Cultură, copii mici și mari, alături de dascăli, spre a marca Ziua Internațională a Educației.
Dintre cadrele didactice care au îndrumat și conturat atâtea caractere, am avut bucuria s-o avem printre noi pe prof. Maria Dănila. Cu vădită emoție în glas, ne-a vorbit despre importanța educației, nu ca demers pedagogic, ci ca o corespondență între elevi și profesori și despre amprenta reciprocă pe care o lăsăm unii altora în această relație. Sfaturile transmise erau fragmente de poezie, cugetări adânci ale unor poeți și filosofi, preocupați să transmită învățăceilor nevoia de cunoaștere și dorința îndeplinirilor țelurilor visate.
Prof. Pop Elena a întregit și concretizat experiențele de învățare ale elevilor săi din clasa a VIII-a, care au obținut locul III la faza națională de creativitate. Cei trei olimpici au vorbit despre munca lor de după ore, soldată cu un succes de apreciat, stimulând astfel interesul celor de față pentru studiu. Copiii de la Centrul de Zi „Sf. Serafim de Sarov” din Războieni și Așezământul Social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș ne-au emoționat cu versuri decupate din poezii adecvate evenimentului. Mereu prezentă prin activități artistice, Liliana Stoica a completat activitatea noastră cu cântecele populare a doua fetițe iubitoare de folclor. Ceea ce nu necesită descriere, apare în fotografia care ne-a unit pe scenă, elevi și dascăli, prin zâmbete de mulțumire.
Este momentul să-l cităm pe Ion Creangă, generosul dascăl cu inima plină de dragoste pentru copii: „Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i cele de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat”. Tuturor dascălilor le dorim sănătate, putere, răbdare și copii dornici de realizări mărețe!
Geta Huiculescu
Profesor în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia - Filiala Ocna Mureș