Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada 14-16 iunie 2023, în municipiul Târgu-Mureș, s-a desfășurat cursul de formare profesională cu titlul „Consilier în domeniul adicțiilor”. Întrunirea a reunit 20 de participanți din județul Mureș, preoți, specialiști în domeniul asistenței sociale și psihologie și asistenți medicali. Manifestarea a fost organizată de Federația Filantropia din cadrul Patriarhiei Române, în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, prin sectorul social-filantropic, reprezentat de părintele Mihai Dumitrescu, inspector social în județul Mureș, prin Asociația Filantropia Ortodoxă Alba-Iulia – filiala Târgu Mureș și cu implicarea Protopopiatului Ortodox Târgu Mureș, coordonat de părintele protopop Răzvan Șulea.
În zilele de joi, 15 iunie, și vineri, 16 iunie, cursanții s-au bucurat de prezența părintelui Ion Ciprian Ioniță, consilier patriarhal, coordonator în cadrul sectorului social-filantropic din Administrația Patriarhală, și a doamnei Olivia Nicoleta Bîrdici, coordonator programe, inspector eparhial în cadrul Federației Filantropia. De asemenea, doamna Mara Togănel, prefect al județului Mureș, a fost prezentă în mijlocul cursanților, subliniind importanța conlucrării între Biserică și Stat, între clerici și laici, astfel încât armonia și binele comun să primeze în viața societății. Participanții din cadrul acestui curs s-au bucurat și de vizita domnului Călin-Dinu Zamfirescu, din cadrul Centrului de Recuperare din Adicții „Bastion” din Târgu-Mureș.
Cursul, desfășurat la sediul Protopopiatului Ortodox Târgu-Mureș, a fost susținut de doamna Nicoleta Bobe, din cadrul Agenției Naționale Antidrog (A.N.A.), care a expus aspecte esențiale legate de dependențe precum cea de droguri, de alcool, jocuri de noroc, dar și dependența de tehnologie digitală. Prin intermediul cursului, participanții au dobândit competențe și abilități specifice cu privire la competențe informatice, sociale și civice, menținerea integrității și siguranței beneficiarilor, planificarea activităților, comunicarea cu beneficiarii, participarea la lucrul în echipa multidisciplinară, gestionarea actelor și documentelor beneficiarilor, prevenirea și informarea tinerilor și adulților privind problematica dependenței, consilierea persoanelor afectate direct sau indirect de dependență, îndrumarea pacientului pentru stabilirea tratamentului și monitorizarea pacientului în timpul tratamentului de dezintoxicare și post-tratament.
Programul de formare profesională „Consilier în domeniul adicțiilor”, cod COR 263502, este autorizat de Autoritatea Națională de Calificări şi se va finaliza cu examen de absolvire, în data de 30 iunie 2023. Certificatul obținut este recunoscut la nivel naţional, fiind autorizat de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale şi Ministerul Educației Naționale.
Pr. Mihai Dumitrescu
Inspector social în județul Mureș