Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Preacuvioase Maici,
Dreptmăritori creștini,
Cu emoție sfântă și cu evlavie adâncă am venit, astăzi, la Mănăstirea Râmeț, ca să scoatem afară „comoara ascunsă în pământ”. Am venit aici, ca să deshumăm osemintele Sfintei Cuvioase Filotimia, „cinstea și slava” acestui străvechi așezământ monahal. Petrecerea ei pământească s-a desfășurat în două etape: acasă și la mănăstire. Existența ei pământească este ca o carte prețioasă și interesantă alcătuită din două capitole.
Primul capitol al vieții sale reflectă lucrarea săvârșită în cadrul familiei sale, ca soție și mamă. Prin practicarea rugăciunii și frecventarea slujbelor liturgice, această familie numeroasă a devenit „ecclesia domestica” (biserica de acasă), ca să folosesc sintagma Sfântului Ioan Gură de Aur. Creștina Filofteia, cum se numea atunci, dimpreună cu soțul ei, Ioan Manolache, au adus pe lume 12 copii. Desigur, au fost încurajați, în acest sens, de cuvintele Psalmistului: „Fericit este omul care-și va umple casa de copii” (Ps. 126, 5).
Această mamă vrednică a suferit mult, cu exemplară răbdare, atunci când șapte dintre acești copii au fost chemați la Domnul în floarea copilăriei și tinereții lor. De tărie sufletească a dat dovadă și când a trecut printr-o grea boală trupească. Ea a muncit până la istovire, străduindu-se să asigure cele necesare în gospodărie și cele de trebuință celor cinci copii rămași în viață, cărora le-a sădit în suflet tainele credinței mântuitoare. Era convinsă permanent că „dacă Dumnezeu este pe locul întâi, celelalte vor fi la locul lor”, precum zicea Fericitul Augustin.
După moartea soțului ei, de care s-a despărțit cu imensă durere, începe al doilea capitol al vieții Sfintei Filotimia. Urmând chemarea cerească, ea părăsește casa ei dragă și satul ei, pentru a îmbrățișa viața monahală. Vine la Mănăstirea Râmeț, unde se aflau fiul ei, Părintele Dometie, și fiica ei, Monahia Eudoxia. Aici s-a îndeletnicit cu postul și cu rugăciunea, împlinind cu smerenie diverse ascultări. Așa a reușit să dobândească o salbă de virtuți: pacea lăuntrică, înțelepciunea duhovnicească, bunătatea inimii, milostenia, dăruirea de sine pentru cei întristați și necăjiți, cărora le adresa întotdeauna „cuvânt bun” (Ps. 44, 1). Ea înțelegea perfect că „este cu neputință să dobândești deprinderea în virtute fără osârdie și zel”, cum spunea Sfântul Efrem Sirul.
Timpul trece repede, ridurile și căruntețile apar pe chipul ei venerabil și, iată, sfârșitul călătoriei sale pe pământ se apropie. Însă, moartea nu o ia prin surprindere, căci fiul ei, Sfântul Dometie, i-a vestit clar vremea mutării ei în veșnicie. Foarte liniștită, Cuvioasa participă la Sfânta Liturghie și primește Sfânta Împărtășanie. Ajunsă la chilie, își ia rămas bun de la ucenicele sale și, apoi, cu seninătate, părăsește „valea plângerii” (Ps. 83, 7). Sufletul ei, smuls din fragilul cort de lut, se ridică grațios la cer, ca un serafim. Așa a văzut-o cu duhul Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (†1991).
Iubiți credincioși,
De la Sfânta Cuvioasă Filotimia învățăm să fim perseverenți în lupta vieții, să fim buni cu cei de lângă noi și să acceptăm necazurile și încercările cu răbdare și cu certitudinea că, mergând pe calea îngustă a crucii, putem ajunge la Cer.
Astăzi, în vistieria sacră a Mănăstirii Râmeț intră un nou giuvaier duhovnicesc: Cinstitele Moaște ale Sfintei Cuvioase Filotimia. Acestea vor fi venerate alături de cele ale Sfântului Ierarh Ghelasie și ale Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv.
Acum, duhul Sfintei Filotimia, care „cu îngerii împreună se bucură”, le spune călugărițelor de aici, cu Sfântul Apostol Pavel: „Călcați pe urmele mele” (I Cor. 4, 16), adică „Urmați-mi mie!”. Acum, sufletul ei delicat ne spune nouă, credincioșilor, cu Sfântul Apostol Petru: „Fiți și voi sfinți în întreaga voastră purtare. Trăiți-vă întru frică zilele vremelniciei voastre” (I Pt. 1, 15 și 17).
Doamne, Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Filotimia, iartă-ne, luminează-ne și ne ajută pe noi! Amin.
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
