În data de 13 noiembrie, cu prilejul Zilei Internaționale a Bibliei, elevii Școlii Gimnaziale „Kemény János” din Brâncovenești, județul Mureș, au participat la o activitate duhovnicească dedicată Sfintei Scripturi, desfășurată sub îndrumarea subsemnatului, în calitate de profesor pentru disciplina Religie. Această întâlnire a avut rolul de a-i apropia pe copii de Cartea de căpătâi a creștinilor, de Cuvântul lui Dumnezeu, care luminează viața credincioșilor de-a lungul veacurilor.
Elevii au avut ocazia să descopere diferite ediții ale Bibliei, unele de dimensiuni mici, iar altele de dimensiuni mai mari, înțelegând cu emoție că mărimea cărții nu schimbă esența și puterea mesajului ei. Cuvântul lui Dumnezeu rămâne același, indiferent de forma sub care este tipărit. Copiii au citit din Sfânta Scriptură, au vorbit despre structura ei, aflând că este alcătuită din Vechiul Testament și Noul Testament, și au realizat desene inspirate din textul biblic, trăind astfel o experiență deopotrivă educativă și duhovnicească.
Cu adevărat îmbucurătoare a fost constatarea faptului că aproape toți elevii au acasă Sfânta Scriptură, semn al unei atmosfere creștine sănătoase în familiile lor și al unei continuități frumoase între învățătura de acasă și cea de la școală. În fiecare an, cu prilejul Zilei Bibliei, se organizează astfel de activități de apropiere a copiilor de Sfânta Scriptură, în nădejdea că acestea vor rodi în inimile lor și îi vor ajuta să crească în credință. Evenimentul s-a desfășurat sub îndrumarea și atenta coordonare a doamnei prof. Alina Bexa, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș.
La finalul anului școlar, elevii care vor obține rezultate bune la disciplina Religie vor primi în dar o Sfântă Scriptură, ca răsplată și încurajare pentru osteneala lor și ca îndemn de a rămâne mereu aproape de Cuvântul lui Dumnezeu. Ne rugăm ca aceste daruri duhovnicești să devină lumină și călăuză în viața fiecărui copil.
Pr. prof. Iustinian Dacian Oprea
Școala Gimnazială „Kemény János” din Brâncovenești
