Debutul ediției a XXV-a a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA)

Simpozionul Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA), ajuns la ediția a XXV-a, se desfășoară în perioada 3-5 mai 2026. Lucrările manifestării au fost deschise luni, 4 mai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, prin oficierea slujbei de Te-Deum, moment urmat de salutul oficialităților și de sesiunea plenară de comunicări științifice.

În perioada 3-5 mai 2026, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, are loc cea de-a XXV-a ediție a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA). Evenimentul, desfășurat sub genericul „Parenting, gen și identitate creștină într-o lume în schimbare”, se înscrie în tematica anului 2026, declarat în Patriarhia Română ca „Anul omagial al pastorației familiei creștine”. Simpozionul este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB), în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, Secretariatul de Stat pentru Culte și Consiliul Județean Alba.

Simpozionul Internațional de Știință, Teologie și Artă reunește nume importante din țară și din străinătate, atât din cadrul cercetării teologice, cât și din domeniul disciplinelor socio-umane. Invitatul special al ediției din acest an este doamna prof. univ. dr. Ana Lucia Smith Iltis, de la Universitatea „Wake Forest” (SUA), o personalitate de referință în domeniul bioeticii, eticii cercetării biomedicale și filosofiei morale, recunoscută pe plan internațional prin activitatea sa științifică. Formată în proximitatea intelectuală a lui Herman Tristram Engelhardt, contribuțiile sale au fost esențiale pentru dezvoltarea și articularea bioeticii ortodoxe contemporane.

Lucrările Simpozionului au fost deschise luni, 4 mai, la ora 9.00, prin oficierea slujbei de Te-Deum de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, în paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă. La ceremonie au luat parte Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, prof. univ. dr. Ana Lucia Smith Iltis, de la Universitatea „Wake Forest” (SUA),prof. univ. dr. Tamas-Szora Attila, președintele Senatului Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, arhid. conf. univ. dr. Răzvan Brudiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, distinșii invitați din țară și din afara granițelor, alături de care s-au aflat părinți profesori și tineri teologi.

De la ora 9.30, în Aula „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății, s-a derulat sesiunea de deschidere, moderată de către arhid. conf. univ. dr. Răzvan Brudiu. Părintele decan a adresat cuvântul de bun venit oaspeților și invitaților din afara țării, subliniind importanța științifică și duhovnicească a manifestării academice organizate în vechiul Bălgrad. În continuare, a luat cuvântul prof. univ. dr. Tamas-Szora Attila, președintele Senatului UAB, care a adresat un mesaj din partea conducerii Universității albaiuliene. Domnia sa a subliniat relevanța tematicii în contextul societății actuale, evidențiind importanța științifică a lucrărilor ISSTA. Apoi, s-a adresat celor prezenți colonel Daniel Josan, comandantul Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a rostit o prelegere în care a subliniat importanța reflecției asupra familiei și a educării copiilor.

În cuvântul rostit cu prilejul deschiderii oficiale a ISSTA 2026, Arhipăstorul nostru a spus: „Teologia ortodoxă ne amintește, prin glasul Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, că «persoana nu se împlinește în sine, ci în comuniune». Familia este tocmai spațiul acestei comuniuni originare, în care iubirea se înmulțește și se dăruiește. Copilul, ca rod al acestei iubiri, este o epifanie a darului dumnezeiesc și nu este un accident biologic. Din păcate, asistăm, astăzi, la o încercare de reconfigurare a familiei în termeni exclusiv funcționali sau contractuali. Maternitatea este uneori redusă la o opțiune, iar paternitatea la o responsabilitate negociabilă. În această logică, copilul riscă să devină un proiect biomedical și social și nu este o binecuvântare divină”.

Apoi, de la ora 10.15, în Aula „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae”, a avut loc sesiunea plenară a comunicărilor științifice. În cadrul acestei secțiuni speciale, au susținut referate:
• Preasfințitul Părinte Episcop Benedict (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca): „Identitatea creștină azi – o lectură filocalică în termeni pastorali”;
• Prof. univ. dr. Ana Lucia Smith Iltis (Universitatea „Wake Forest”, Winston-Salem, Carolina de Nord, SUA): „Copiii, familiile și statul: o geografie morală a secolului XXI”;
• Prof. univ. dr. Miltiadis Vantsos (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Aristotel” din Tesalonic, Grecia): „Îngrijirea persoanelor cu demență: o perspectivă etică creștină”;
• Prof. univ. dr. Stefan Gogovski (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Clement al Ohridei”, Universitatea „Sfinții Chiril și Metodie” din Skopje, Macedonia de Nord): „Revoluția sexuală și problema ontologică a genului: o analiză comparativă a perspectivelor ortodoxe răsăritene și romano-catolice”;
• Prof. univ. dr. Stylianos Charalampidis (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Aristotel” din Tesalonic, Grecia): „Taina căsătoriei conform Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”;
• Prof. univ. dr. Obrad Karanović (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Belgrad, Serbia): „Autodeterminarea de gen și libertatea umană: o perspectivă teologică ortodoxă”;
• Pr. prof. univ. dr. Nikolaos Loudovikos (Universitatea din Ioannina, Grecia): „Gen și sexualitate: Tendințe bio/psihotehnologice ale subiectivității în timpurile postiluministe”.

În a doua parte a zilei, de la ora 15.30, au avut loc prezentările lucrărilor pe ateliere de lucru, în cadrul cărora invitații au fost distribuiți potrivit preocupărilor și ariilor de cercetare științifică. Referatele au fost prezentate în cadrul celor două paneluri tematice: (1) „Perspectiva creștină asupra genului și a vieții de familie astăzi”; (2) „Mărturia creștină creativă: muzica sacră, cinematografia și arta într-o lume a schimbării”. Lucrările Simpozionului vor continua marți, 5 mai. În cadrul evenimentului, la ora 11.00, prof. univ. dr. Ana Lucia Smith Iltis va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, la propunerea Facultății de Teologie Ortodoxă.

Pr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei
Foto: Diac. Ștefan Bretoiu / Radio Reîntregirea

Share