Sectorul Reintegrare Socială al Penitenciarului Aiud încheie activitățile lunii martie cu o nouă ieșire în comunitate. Astfel, șapte persoane care își execută pedeapsa privativă de libertate la regimul deschis au vizitat Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Aiud și au participat la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite.
Cu această ocazie deosebită, părintele protosinghel Gavriil Vărvăruc, starețul așezământului monahal, le-a vorbit deținuților despre marile personalități care au suferit în temnița Aiudului în perioada comunistă, despre George Manu și Petre Țuțea, apoi le-a explicat simbolistica arhitecturii Mănăstirii și rolul acesteia în comemorarea și cinstirea mărturisitorilor din secolul trecut.
Proiectul se înscrie în categoria activităților educative desfășurate cu persoanele private de libertate în comunitate, de către Sectorul Reintegrare Socială din cadrul Penitenciarului Aiud. Activitatea are ca scop formarea unei atitudini corecte față de regulile de conviețuire socială și contribuie la dezvoltarea personală a participanților spre o reintegrare facilă în comunitate.
Inspector de Poliție Penitenciară Adelina Popescu
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud