Ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae (5 decembrie 2021) a venit cu darul colindelor în parohia Teleac, protopopiatul Reghin. În această zi, după Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în biserica din localitate a fost organizat Festivalul de colinde „Din cer senin, în ieslea din Viflaim”, ajuns la ediția a II-a.
Numeroși soliști din zonă au bucurat cu glasul lor sufletele credincioșilor prezenți. Colindătorii din acest an au fost: Anca Făgăraș, Alexandra Togănel, Roxana Raita, Laura Sand, Adelin Cristian Pascu, Loredana Pop, Andreea Petruț și Grupul vocal „Maris” (Costi Dumitru, Arghir Adrian Cioata, Ana Maria Cioata, Georgiana Moldovan, Georgiana Pușcaș). La final toți participanții au primit din partea preotului paroh diplome și câte o icoană cu hramul bisericii (Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil), iar pentru copiii prezenți în biserică, Moș Nicolae a venit cu daruri, prin bunăvoința unor oameni de bine. De asemenea, un număr de 20 de elevi din localitate au primit ghiozdane noi.
Pe această cale, dăm slavă lui Dumnezeu pentru reușita acestui eveniment și nădăjduim la cât mai multe ediții ale acestui Festival care, an de an, strânge tot mai mulți participanți. De asemenea, aducem alese mulțumiri colindătorilor, celor implicați în organizare și credincioșilor care au răsplătit cu aplauze efortul tuturor. Fie ca noi toți să ne bucurăm de perioada aceasta frumoasă a colindelor, în care vestim Nașterea Fiului lui Dumnezeu și în care, prin fapte bune și prin milostenie, ne pregătim ieslea sufletului nostru pentru ca Pruncul Divin să se nască și acolo, să crească și să ne mântuiască. Să împlinim cuvintele colindei, care ne îndeamnă: „Cerul și pământul / În cântec răsună, / Îngeri și oameni / Cântă împreună”, adică noi toți, împreună cu îngerii, să cântăm, să colindăm și să ne bucurăm pentru că așteptarea a luat sfârșit, urmând ca de Crăciun să spunem: „Hristos se naște, în ieslea din Viflaim / Domnul coboară, din cer senin”.
Pr. paroh Ioan Ovidiu Ujică