A doua ediție a taberei de pictură „Să-L cunoaștem pe Dumnezeu prin icoană”, în parohia Cristești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada 23-28 august 2022, în parohia Cristești, protopopiatul Târgu-Mureș, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a taberei de pictură pe sticlă, cu titlul „Să-L cunoaștem pe Dumnezeu prin icoană”.

La această tabără au participat 44 de copii, aflați sub îndrumarea profesorilor de pictură Emilia Manole și Vasile Vodă. De asemenea, tinerii au fost ajutați de voluntarii Maria Racoți, Bogdan Racoți, Georgian Bloj și Medeea Petri. Tinerii au realizat 44 de icoane pe sticlă, reprezentând pe Mântuitorul Iisus Hristos și Maica Domnului.

Pe parcursul celor șase zile, copilașii, adunați în curtea bisericii parohiale, sub pronia Maicii Domnului și a Sfântului Arhidiacon Ștefan, au avut parte și de diferite activități, precum jocuri interactive si de socializare, jocuri sportive, vizionare de film religios și desen. De asemenea, în ultima seară a avut loc un foc de tabără cu cântece frumoase și o chitară. În zilele de vineri și duminică, toți tinerii s-au împărtășit la Sfânta Liturghie cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos și au oferit răspunsurile liturgice.

Proiectul a fost realizat împreună cu Primăria și Consiliul local Cristești, care au asigurat o parte din fonduri, mulțumindu-le pe această cale. De asemenea, alături de noi au fost credincioșii parohiei noastre și părinții copiilor care, alături de diferiți sponsori, au sprijinit activitatea noastră, asigurând masa, materialele necesare picturii și toate cele necesare desfășurării jocurilor și activităților.

Tabăra s-a încheiat cu momentul festiv de după Sfânta Liturghie, când icoanele au fost sfințite. Fiecare copil a fost răsplătit pentru munca depusă, visând deja spre a treia ediție.

Pr. paroh Bogdan Racoți

Share