Luni, 9 noiembrie, și marți, 10 noiembrie 2026, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a găzduit trei conferințe în Aula „Sf. Simion Ștefan”, prin Centrul de Cercetări Interreligioase și Psihopedagogie Creștină. Prelegerile au fost susținute de dr. Adrian C. Pirtea, cercetător la Institutul de Cercetări Medievale, Departamentul de Bizantinologie, al Academiei Austriece de Științe din Viena.
Cu aceste conferințe s-a încheiat seria de prelegeri pe care invitatul a susținut-o în cadrul programului de visiting professor al Universității. Seria a fost dedicată istoriei literaturii siriace și arabe creștine din Mediterana Răsăriteană. Ea a început pe 30 octombrie, la a X-a ediție a Sesiunii de Comunicări Științifice a Studenților Teologi (SCSST 2026), prin conferința despre Adormirea Maicii Domnului în tradiția siriacă și arabă creștină. În timpul vizitei, dr. Pirtea lucrează și la un proiect despre traducerile siriace și arabe ale literaturii religioase bizantine (secolele X-XIII). Proiectul se ocupă mai ales de versiunea arabă a Sinaxarului Constantinopolului, păstrată în manuscrise de la Sinai.
Prima conferință a avut loc luni, la ora 10:00, sub titlul „Mănăstirile din Deșertul Iudeii și Sinaiul – centre de învățare și spiritualitate în perioada islamică timpurie”. Ea a urmărit monahismul creștin din Țara Sfântă și din Sinai între secolele VII și XI, o perioadă de mari schimbări politice, culturale și lingvistice după cucerirea arabă. Mănăstiri precum Lavra Sf. Sava cel Sfințit (Mar Saba), Lavra Sf. Hariton și Sinaiul au rămas centre de rugăciune, de studiu și de producție de texte. Acolo monahii compuneau, traduceau, copiau și transmiteau scrieri creștine timpurii în întreaga Mediterană Răsăriteană. Greaca și-a păstrat locul central, dar siriaca, georgiana și tot mai mult araba au devenit limbi ale cultului, ale traducerii și ale creației literare. La final, conferențiarul a prezentat colecția de manuscrise a Mănăstirii „Sfânta Ecaterina” de la Muntele Sinai. Ea arată în chip excepțional cum s-au păstrat și transmis textele creștine în perioada islamică timpurie.
A doua conferință, de luni de la ora 14:00, s-a intitulat „Recucerirea bizantină a Antiohiei și mișcarea de traducere greco-siriaco-arabă în secolul al XI-lea”. Ea a arătat cum s-a transformat literatura greacă, siriacă și arabă creștină după ce Bizanțul a recucerit Siria de Nord și mai ales Antiohia (969). În oraș și în mănăstirile din jur s-a format atunci o nouă elită intelectuală și bisericească greco-melkită, iar prin activitatea ei textele au circulat intens peste granițele lingvistice și culturale. Ibrahim Protospatarul, ʿAbdallāh ibn al-Faḍl și Antonie de la Mănăstirea „Sf. Simeon” au tradus în arabă scrieri patristice și bizantine. Alți cărturari și monahi au tradus în siriacă texte liturgice bizantine. După o introducere în istoria politică, bisericească și intelectuală a Antiohiei bizantine, prelegerea s-a oprit asupra acestor traduceri. A urmărit apoi rețelele prin care au circulat textele și felul în care au fost primite și adaptate.
Ultima conferință, derulată marți de la ora 10:00, s-a intitulat „Manuscrise încă necercetate din Sinai: Descoperirea Cronicii maronite din 713”. Ea a fost dedicată unei surse istoriografice până acum necunoscute, păstrate la Sinai. Cronica deschide perspective noi asupra Bizanțului, a comunităților creștine din Orientul Apropiat și a instaurării stăpânirii islamice. A scris-o în siriacă, în anii 712-713, un autor creștin anonim legat de Mănăstirea Mar Maron, iar textul s-a păstrat doar într-o traducere arabă ulterioară. Conferențiarul a insistat asupra transmiterii manuscrisului și asupra contextului său, Damascul secolului al XIII-lea. Orașul devenise atunci un important centru al activității intelectuale și literare melkite. Faptul că cronica s-a păstrat în arabă arată cum circulau, erau traduse și erau păstrate textele siriace mai vechi. Paralelele ei cu opere istoriografice siriace și grecești ulterioare cer o reevaluare a surselor și a rețelelor din spatele scrisului istoric creștin din perioada islamică timpurie.
În încheiere, dr. Pirtea s-a oprit asupra colecțiilor de manuscrise precum cea a Mănăstirii „Sfânta Ecaterina” din Sinai, care pot păstra încă alte texte necunoscute sau neglijate. Cronica maronită din 713 este astfel o sursă nouă pentru istoria islamului timpuriu. Totodată, este un exemplu al importanței de durată a colecțiilor de manuscrise ale creștinismului răsăritean.
Fiecare conferință a fost urmată de discuții cu studenții, masteranzii, doctoranzii și cadrele didactice prezente. Cele trei prelegeri au urmat același fir: cum au fost păstrate, traduse și transmise textele creștine în Răsăritul de după cucerirea arabă. Drumul a dus de la mănăstirile din Țara Sfântă și Sinai, prin Antiohia bizantină, până la Damascul secolului al XIII-lea.
Sursă și foto: Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
