Pe data de 2 aprilie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în parohia Târgu-Mureș XIV. Comunitatea credincioșilor de aici este păstorită de către părintele Ioan Chebuțiu.
În Duminica a cincea din Sfântul și Marele Post, numită „a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca”, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în mijlocul credincioșilor din parohia Târgu-Mureș XIV. Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și a rostit cuvântul de învățătură la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din cartierul Mureșeni. La Altarul acestui locaș de închinare slujește părintele Ioan Chebuțiu, preot al parohiei Târgu-Mureș XIV începând cu data de 1 decembrie 2001.
Adresându-se celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „Cu cât se îndepărtează omul de Dumnezeu, cu atât se complică lucrurile mai mult pe plan sufletesc, fizic și psihic; întinare, boală, zbucium. Se poate ca cineva să nu aibă nimic, dar dacă-L are pe Dumnezeu, nu mai dorește nimic. Iar dacă le are pe toate și nu-L are pe Dumnezeu, este chinuit înăuntrul său. Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul afirmă: «Otravă gustăm când stăm departe de Dulcele Iisus». Așa a gustat Sfânta Maria Egipteanca atunci când se complăcea în patimi înrobitoare. Însă sufletul ei s-a îndulcit când, prin pocăință, a intrat în comuniune iubitoare cu Mirele Hristos. Asemenea ei trebuie să ne întoarcem din calea păcatelor și vom fi reașezați în har, iar pe epava omului vechi se va înălța capodopera omului nou, făptura cea nouă în Hristos”.
Parohia Ortodoxă Târgu-Mureș XIV a fost înființată în luna decembrie a anului 2001. Piatra de temelie pentru biserica parohială cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” a fost așezată pe data de 6 mai 2002, în a doua zi de Paști. La 1 septembrie 2002, a fost amenajată o bisericuță din lemn pentru oficierea sfintelor slujbe, locaș de rugăciune oferit parohiei Ocna Mureș IV în anul 2009. Lucrările de edificare a noii biserici au fost demarate în data de 6 octombrie 2002, sfintele slujbe fiind oficiate în noul locaș de pe 19 aprilie 2009 (Praznicul Învierii Domnului). De asemenea, în anul 2010, în proximitatea bisericii parohiale, a fost demarată edificarea unui sediu administrativ și a unui centru social. Ulterior, biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica fresco, în prezent executându-se ultimele finisări ale hainei picturale și exteriorului locașului de cult.