Pe data de 5 iunie 2022, în parohia Aiud III, a fost sărbătorită Duminica părinţilor şi copiilor. Evenimentul, aflat la a doua ediție, a curpins un program interactiv dedicat celor mici.
An de an, în preajma zilei de 1 iunie, Biserica serbează Duminica părinţilor şi copiilor. Cu prilejul acesta, în cadrul Parohiei Ortodoxe Aiud III, duminică, 5 iunie a.c., la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Aiud, s-a desfăşurat a doua ediţie a unui program interactiv dedicat copilaşilor, care a cuprins mai multe jocuri de animaţie. De asemenea, cei mici au fost încântați de prezenţa îndrăgitelor personaje din desene animate Mickey şi Minne Mouse. Pe parcursul acestei activităţi, copiii au avut parte de numeroase surprize oferite de socio-animatorii educativi, iar la final s-au bucurat de o sesiune de face painting şi au fost răsplătiţi cu figurine din baloane, dulciuri şi fructe.
Acţiunea a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii. Din sobor au făcut parte părintele arhidiacon lect. univ. dr. Răzvan Brudiu, titularul catedrei de Misiologie Ortodoxă de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, care a rostit un bogat cuvânt de învăţătură, părintele paroh Nicolae Aloman, Inspector de editură şi tipărituri în cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, şi părintele pensionar Ioan Aloman, care a păstorit această parohie în perioada 1991-2017. Prin activitățile derulate cu prilejul sărbătoririi Duminicii părinților și copiilor, cei prezenți au conștientizat rolului familiei şi al Bisericii în viaţa comunităţii, având, totodată, bucuria de a rememora momentele frumoase din cadrul Concursului catehetic „Rugăciunea în viața mea”.
As. soc. Alexandra Aloman