Ediția a doua a expoziției de icoane „Tainică Lumină”, găzduită de Museikon

Marți, 27 aprilie 2021, în săptămâna Sfintelor Pătimiri, Muzeul icoanei și al cărții vechi din Alba Iulia, Museikon, a găzduit vernisajul celei de-a doua ediții a expoziției de icoane „Tainică Lumină”. Expoziția, a cărei curatori sunt artiștii plastici Ami Vasilescu și Horia Gherghina, va putea fi vizitată timp de o lună de zile.

Vernisajul prezentării a avut loc începând cu ora 16.00, evenimentul reunind 20 de artiști plastici profesioniști (restauratori și pictori iconari), membri ai Asociației Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare din România, precum și absolvenți ai Facultăților de Teologie Ortodoxă din țară. În cadrul acesteia sunt expuse 45 de icoane, urmărindu-se promovarea artei religioase românești și a activității artiștilor români. Prima expoziție desfășurată sub genericul „Tainică Lumină” a avut loc în anul 2019, la Hunedoara, în perioada premergătoare Praznicului Nașterii Domnului.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul părintele Oliviu Botoi, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, Ana Dumitran, muzeograf în cadrul Muzeului icoanei și al cărții vechi din Alba Iulia, precum și curatorii expoziției, Ami Vasilescu și Horia Gherghina. De asemenea, la expoziție au luat parte numeroși membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, filialele București, Hunedoara, Vrancea și Alba. Evenimentul se încadrează proiectul APCOR (Artă Plastică Contemporană din România), început de #HXAArtGallery, menit să promoveze arta contemporană și artiștii români.

Făcând referire la vernisajul acestei expoziții, Ana Dumitran a evidențiat importanța evenimentului de față: „După foarte mult timp, avem ocazia să organizăm o expoziție la care putem primi public. Sperăm ca acest vernisaj să constituie un început al redeschiderii activității noastre care va fi continuată după Sfintele Paști. Referitor la expoziția demarată, aceasta este una specială atât prin prisma tematicii sale și a lucrărilor expuse, cât și a numărului mare de artiști implicați în desfășurarea proiectului. Până la urmă, evenimentul de față reprezintă o dovadă frumoasă a faptului că pictarea icoanelor nu a fost trecută cu vederea în contextul pandemiei actuale, creațiile rezultate dobândind o importanță cu totul aparte”.



Foto credit: #AmyVasilescu

Share