Ediția a doua a Școlii de Vară „Lăsați copiii să vină la Mine!”, derulată în parohia Grebenișu de Câmpie

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada 27-28 iulie a.c., în parohia Grebenișu de Câmpie, protopopiatul Luduș, a fost organizată cea de a doua ediție a Școlii de Vară „Lăsați copiii să vină la Mine!”. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul parteneriatului dintre Parohia Ortodoxă Grebeniș, Școala Gimnazială „Vasile Pop”, Primăria Grebenișu de Câmpie, Inspectorului pentru Situații de Urgență (ISU) „Horea” al Județului Mureș, Departamentului de Siguranță Școlară Mureș din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș și Poliția Grebenișu de Câmpie.

Activitatea a debutat cu oficierea slujbei de Te-Deum, la biserica parohială din Grebeniș, de către părintele protopop Lucian Voșloban, părintele Silviu Jimborean, inspector de tineret în județul Mureș, părintele Ioan Șanta și subsemnatul. Slujba a fost urmată de susținerea catehezei cu tema „Rugăciunea în viața copiilor”. În continuare, cei 73 de elevi, coordonați de directorul Școlii Gimnaziale, prof. Dumitrița Pop, alături de cadre didactice, au luat parte la numeroase activități educativ-recreative precum desene tematice pe asfalt, dezbateri, jocuri interactive și sportive, dar și la un atelier de creație.

Apoi, elevii au asistat la o demonstrație a Departamentului de Siguranță Școlară Mureș din cadrul IPJ Mureș, a Poliției Criminalistice Mureș (amprentare și reprezentație canină), primind și câteva sfaturi și demonstrații practice din partea ISU Mureș (Departamentul Sărmașu). Activitățile s-au încheiat la Căminul cultural din localitate cu o agapă frățească. Prezent la eveniment, primarul comunei Grebenișu de Câmpie, Ștefan Gojman, a transmis întreaga susținere pe care autoritățile locale o oferă acestui gen de proiect, îndemnându-i pe tineri să fie „responsabili, ascultători, sârguincioși și înțelepți în alegerea viitorului lor”.

De asemenea, directorul Școlii Gimnaziale „Vasile Pop”, prof. Dumitrița Pop, a precizat următoarele: „Prin acest proiect, am propus desfășurarea unor activități care să-i țină pe elevi aproape de Școală și Biserică, să le ofere o alternativă valoroasă în petrecerea plăcută şi instructivă a vacanţei, nu doar pe parcursul timpului petrecut în cadrul proiectului, ci, mai ales, pentru cel petrecut mai apoi acasă, cu grupul de prieteni, colegi, vecini, rude sau chiar individual. Activitățile din cadrul proiectului au fost apreciate de elevi, iar entuziasmul și bucuria acestora ne-au oferit o mulțumire sufletească de neegalat. Cu toții au strigat în cor: «Vrem și la anul!»”.

Pr. Ionel-Adrian Suciu
Parohia Grebenișu de Câmpie

Share