În perioada 2-13 februarie a.c., în municipiul Târgu Mureș, s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a proiectului „Din suflet pentru viață”, o inițiativă dedicată educației pentru viață, solidarității și formării morale a tinerilor. Proiectul a fost găzduit de biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Mureș, precum și și de numeroase unități școlare din municipiu și din împrejurimi: Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, sub coordonarea prof. Ioana Maria Bucur (director), Grădinița cu PP „Paradisul Copilăriei”, Grădinița cu PP „Lumea Copiilor”, Grădinița cu PP nr. 6 Târgu Mureș, sub coordonarea prof. Raluca Matei (director), și Școala Gimnazială Petelea, sub coordonarea prof. Carmen Nicoară (director), reunind peste 200 de preșcolari, școlari, cadre didactice și voluntari.
Sub îndrumarea cadrelor didactice și a voluntarilor, micii artiști înzestrați cu mult talent, imaginație, pricepere și entuziasm, au confecționat peste 600 de mărțișoare, adevărate simboluri ale bucuriei, recunoștinței și speranței, vestitoare ale primăverii și expresii ale dragostei față de cele mai importante femei care îi călăuzesc în viață (mama, bunica, sora, colega, vecină, cadre didactice, etc.) – mijlocitoare ale vieții. O parte dintre creații vor fi oferite doamnelor și domnișoarelor care frecventează slujbele religioase în perioada 1-8 martie, iar celelalte vor face obiectul unui vernisaj cu licitație organizat în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Unirii, municipiul Târgu Mureș, acestea putând fi achiziționate conform evaluării personale a fiecărui cumpărător. Fondurile obținute vor fi direcționate către sprijinirea tinerilor care provin din familii vulnerabile, aflați în risc de abandon școlar, de pe raza județului Mureș.
În cadrul atelierelor, împreună cu copiii și tinerii, am discutat despre semnificația mărțișorului tradițional care, în cutuma populară, este perceput nu doar ca simplu ornament, ci este considerat mărturie a legăturii dintre om, natură și credință. Șnurul roșu, simbol al vieții, și șnurul alb, simbol al învierii, exprimă împreună echilibrul dintre suferință și bucurie, dintre viață și moarte, invitând la speranță și credință.
De asemenea, a fost abordată tema primăverii – anotimp al Învierii și al reînnoirii vieții, când, întreaga creație renaște, amintindu-ne că Dumnezeu este izvorul vieții și că la El moartea nu este definitivă, ci doar o stare tranzitorie. Tinerii au înțeles că așa cum pământul primește viață și inima omului este invitată la rod bogat și fapte bune, tot așa Dumnezeu, în bunătatea Sa nemărginită, oferă întregii creații (natură, om) privilegiul de a renaște în permanență. Așa cum arborii și plantele se leapădă de crengile și frunzele uscate, pentru a face loc celor noi, verzi și roditoare, la fel și noi, oamenii, suntem datori să ne curățim sufletele de obiceiurile și păcatele care produc doar murdărie. Renașterea omului are loc prin Taina Spovedaniei și prin Împărtășirea cât mai deasă, prin participarea la activitățile bisericii, rugăciune, fapte bune, precum și prin cercetarea comunității, pe care trebuie să o îngrijim cum putem mai bine, conform normelor și principiilor morale și a învățăturii creștine. Dacă natura se pregătește atât de frumos pentru sărbătoarea învierii depline, a mântuirii și a vieții veșnice – Învierea Domnului, este de neconceput ca noi să purtăm haina murdară și urât mirositoare a păcatului la Întâlnirea cu Iisus Hristos, Arhiereul veșnic, Biruitorul morții și Stăpânitorul vieții.
Proiectul „Din suflet pentru viață” este o inițiativă a Structurii de tineret pentru județul Mureș din cadrul Departamentului de tineret și Biroului de cateheză al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, realizată în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Târgu Mureș, reprezentat de părintele protopop Răzvan Șulea, cu Parohiile Ortodoxe Târgu Mureș IV, păstorită de pr. Vasile Ilieș, și Târgu Mureș XI, păstorită de subsemnatul, și se înscrie în seria activităților dedicate Lunii pentru viață. Proiectul constituie un instrument catehetic complex ce îmbină în mod armonios activitățile practice și creative cu rugăciunea și discuțiile tematice despre prețuirea vieții sub toate formele sale (respectul față de femeie – mijlocitoarea și purtătoarea vieții și a luminii față de familie și societate – locul de dobândire și desfășurare a vieții, și în final, față de cea mai prețioasă creație a lui Dumnezeu – omul, prețuirea și protejarea stării de sănătate, hrana adecvată, respectarea și protejarea mediului înconjurător, etc.), ca dar al Tatălui Creator. De asemenea, prin activitățile pe care le punem la dispoziția tinerilor se dorește oferirea cadrului adecvat de dezvoltare a abilităților practice, capacitatea de a-și transmite emoțiile, dar și de valorificare a creativității acestora, prilej cu care descoperă că pot realiza lucruri frumoase împreună și pot deveni modele unii pentru ceilalți.
Atelierele desfășurate la biserică au avut loc cu sprijinul unor cadre didactice care provin de la unitățile școlare implicate în cadrul proiectului: doamnele prof. Ioana Maria Bucur, Roxana Gliga, Melinda Berei și Cristina Szekely – Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Târgu Mureș, doamnele prof. înv. preșc. Dorina Pop și Angela Cătană – Grădiniţa „Paradisul Copilăriei” Târgu Mureş, Alina Sava și Iulia Orășan – Grădiniţa „Lumea Copiilor” Târgu Mureş, Paula Pintican Todirașcul – Liceul vocațional pedagogic „Mihai Eminescu” Târgu Mureș, Ana Maria Fărcaș – Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Târgu Mureș, prof. Carmen Nicoară și Andra Poptamas – Școala Gimnazială Petelea, respectiv prof. dr. Ciprian Fărcaș – Școala Gimnazială „Dacia” Târgu Mureș.
Pr. Silviu Jimborean
Inspector de tineret pentru județul Mureș
