În perioada 21-25 aprilie 2026, în municipiul Brăila, s-a desfășurat etapa națională a Olimpiadei de Religie (cultul Ortodox), clasele V-VIII. Fiind o competiție de excelență desfășurată anual, evenimentul a adunat în municipiul de pe malul Dunării un număr impresionant de elevi de gimnaziu și profesori de pe întreg teritoriul țării.
La ediția din acest an a Olimpiadei, județul Alba este reprezentat cu onoare și devotament de opt elevi care, prin râvna și efortul personal, au reușit să afirme numele județului, dar și să reprezinte cu bucurie școlile de proveniență.
Festivitatea de deschidere a avut loc marți, 21 aprilie, în incinta Teatrului „Maria Filotti” din municipiul Brăila, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a săvârșit o slujbă de mulțumire și a rostit un cuvânt de învățătură pentru tinerii învățăcei.
Proba scrisă a Olimpiadei a avut loc în data de 22 aprilie, la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Brăila. Apoi, tinerii olimpici s-au bucurat de o plimbare cu bacul pe Dunăre, răstimp în care au admirat frumusețea orașului și au schimbat păreri referitoare la concurs.
Joi, 23 aprilie, în ziua în care Biserica Ortodoxă l-a celebrat pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, elevii olimpici, alături de profesorii însoțitori, au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Măxieni. Ulterior, au vizitat Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” din Lacu Sărat, unde au admirat vestigiile din incinta Muzeului „Suflet și trup”. Seara, elevii olimpici au participat la o cină festivă în incinta Așezământului „Sfântul Pantelimon” din Lacu Sărat.
Festivitatea de premiere a avut loc vineri, 24 aprilie, în biserica „Buna Vestire” din municipiul Brăila. Elevii care au compus lotul olimpic al județului Alba au reușit să obțină premii deosebite: eleva Țimonea I. Anastasia (clasa a VIII -a, Școala Gimnazială din Câmpeni) – premiul III, oferit de Ministerul Educației și Cercetării, elevul Leterna C.C. Luca (clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” din Bistra) – mențiune, oferită de Ministerul Educației și Cercetării, eleva Vaida E.C. Ecaterina (clasa a V-a, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia) – mențiune, oferită de Ministerul Educației și Cercetării, eleva Batir E.M. Brianna (Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia) – premiu special, oferit de Arhiepiscopia Dunării de Jos, eleva Cismaru I.C. Oana Maria (clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia) – premiu special, oferit de Arhiepiscopia Dunării de Jos, elevul Vaida E.C. Grigore (clasa a VI-a, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia) – premiu special, oferit de Arhiepiscopia Dunării de Jos, elevul Vintilă O.N. Ioan (clasa a VIII-a, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain din Blaj) – premiu special, oferit de Arhiepiscopia Dunării de Jos, și eleva Floca D. Sofia Eliana (clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”) – diplomă de apreciere, oferită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
În aceeași perioadă, în municipiul Reșița, s-a desfășurat și etapa națională a Olimpiadei de Religie (cultul Ortodox), clasele IX-XII, unde tineri liceeni s-au adunat din toate colțurile țării pentru a da slavă lui Dumnezeu prin intermediul cuvintelor așternute în scris.
Miercuri, 15 aprilie, a avut loc festivitatea de deschidere a olimpiadei în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița Montană, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. A doua zi, joi, 16 aprilie, s-a desfășurat proba scrisă a Olimpiadei, în incinta Colegiului Național „Traian Lalescu” din municipiu. Apoi, elevii participanți, alături de profesori, au avut ocazia să participe la o vânătoare de comori și la un concert folk pe Dealul Golului.
Vineri, 17 aprilie, elevii liceeni participat la Sfânta Liturghie în localitatea Oravița. Ulterior, au efectuat o croazieră pe Dunăre. Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă, 18 aprilie, în Aula Magna a extensiei UBB din Reșița. Apoi, elevii au avut ocazia să vizioneze un film la Cinematograful „Dacia” și să viziteze diferitele obiective turistice din municipiul Reșița. Programul activităților s-a încheiat duminică, 17 aprilie, cu participarea la Sfânta Liturghie, în Catedrala episcopală din Caransebeș.
Elevii care au compus lotul olimpic ai județului Alba au reușit să obțină premii deosebite la această ediție a Olimpiadei: eleva Stupariu Irina Crina (clasa a X-a, Colegiu Național Militar „Mihai Viteazu” din Alba Iulia) – premiul III, eleva Hanganu Maria Magdalena (clasa a XII-a, Colegiu Național Militar „Mihai Viteazu” din Alba Iulia) și eleva Neacșu Elena Alexandra (clasa a XI-a, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia) – premiu special. Cele două loturi olimpice ale județului Alba, au fost însoțite de doi profesori de Religie: prof. Mihai Zăgrean și prof. Victor Antal.
Prof. Victor Antal
Liceul Tehnologic Aiud
