Elevii din localitatea Biia, protopopiatul Blaj, au sărbătorit Ziua națională a lecturii

În data de 16 februarie 2024, în localitatea Biia, protopopiatul Blaj, s-a desfășurat o activitate culturală de excepție, ce a avut în prim plan omagierea poetului național al României, Mihai Eminescu. Evenimentul s-a derulat în contextul aniversării, în 15 ianuarie 2024, a 164 de ani de la nașterea celui catalogat ca fiind „cel mai mare poet al românilor” și cu prilejul Zilei naționale a lecturii (15 februarie). Manifestarea culturală, devenită deja o tradiție anuală, a fost organizată de Fundația „Ioan Sălcudean”, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Biia și Școala Gimnazială „Gheorghe Dancu” din localitate, la sediul bibliotecii Fundației „Ioan Sălcudean” din Biia.

În cadrul întâlnirii, au fost rostite mai multe alocuțiuni, în care au fost subliniate principalele date biografice ale ilustrului scriitor, dar și moștenirea literară pe care a lăsat-o generațiilor actuale. În acest sens, au luat cuvântul ing. Nicolae Sabău, președintele Fundației „Ioan Sălcudean” din Biia, ing. Teodor-Florin Mărginean, primarul comunei Șona, cadre didactice ale Școlilor Gimnaziale din Șona și din Biia și Emil Bărbat, fiu al satului Biia. Totodată, părintele paroh Lucian Feșteu a așternut în sufletele celor prezenți câteva cuvinte despre credința pe care o nutrea marele poet, în cadrul unei prelegeri intitulate „Cum se ruga Eminescu?”.

Întâlnirea culturală a fost întregită prin recitarea celor mai cunoscute creații lirice eminesciene și prin interpretarea unor cântece după versurile lui Mihai Eminescu. Acest moment artistic nu ar fi fost posibil fără implicarea elevilor de la școala din localitate, pregătiți cu măiestrie și devotament de către cadrele didactice. La final, tinerii artiști au fost răsplătiți cu daruri din partea organizatorilor și cu o mică agapă. În perioada următoare, parohia Biia își propune organizarea altor activități cultural-duhovnicești, în colaborare cu Asociația Fiilor Satului Biia, Fundația „Ioan Sălcudean”, Primăria comunei Șona, Școala Gimnazială „Gheorghe Dancu” şi Cercul ASTRA Biia.

Share