Elevii din parohia Tirimia au vestit Nașterea Domnului în biserica parohială

De Praznicul Crăciunului, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Parohia Tirimia, județul Mureș, au răsunat vocile frumoase ale elevilor din parohie care au adus vestea cea bună a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Colindele sunt adevărate mărturisiri de credință despre întruparea și dumnezeirea lui Hristos, scoțând în evidență și importanța Fecioarei Maria, Născă­toarea de Dumnezeu, în iconomia mântuirii. Frumoasele noastre colinde tradiționale au răsunat, astăzi, 25 decembrie a.c., la Praznicul Nașterii Domnului, în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din parohia Tirimia. Colindătorii, elevi ai satului, i-au încântat cu glasurile lor cristaline pe credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie, după datină. Pentru râvna cu care au vestit prin colinde Nașterea Domnului, toți copiii au primit cadouri și felicitări din partea creștinilor prezenți la Sfânta Liturghie.

Preot paroh Horațiu Iuliu Sita

Share