Sâmbătă, 9 decembrie 2023, profesorul și scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă a susținut o conferință duhovnicească pe Valea Mureșului Superior, intitulată „Bătrânii frumoși și liberi”. Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, de către Protopopiatul Ortodox Reghin, prin Centrul Cultural-Catehetic și Pastoral „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” al Văii Mureșului Superior, coordonat de părintele Sergiu Andone, într-o sală de evenimente din Morăreni. La eveniment a fost prezent părintele Valentin Vârva, protoiereu al Protopopiatului Ortodox Reghin, părintele Silviu Jimborean, inspector de tineret în județul Mureș, preoții de pe Valea Mureșului Superior, cărora li s-au adăugat oficialități centrale și locale, oameni de cultură, precum și numeroși credincioși din zonă.
În debutul întâlnirii duhovnicești, corul de copii „Bucuria comuniunii”, dirijat de părintele dr. Vasile Farcaș, a interpretat mai multe colinde tradiționale. Conferința susținută de scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă a fost structurată pe mai multe părți. În prima parte a fost prezentat un scurt film despre misiunea pe care scriitorul o desfășoară prin intermediul condeiului și ideea de unde s-a plecat și unde s-a ajuns prin romanele pe care le-a scris. Apoi a urmat prezentarea cărții „Apocalipsa why not”, ultimul roman al scriitorului Ciomâzgă, apărut anul acesta. În ultima parte a conferinței, scriitorul a vorbit despre frumusețea bătrâneții și a scos în evidență pașii prin care omul poate ajunge frumos și liber, conștientizând repercusiunile patimilor asupra vieții fiecăruia.
La finalul conferinței, părintele inspector Silviu Jimborean a mulțumit domnului profesor Cornel Constantin Ciomâzgă pentru cuvintele pline de înțelepciune și învățăturile pe care le-a pus la inima celor prezenți la conferință. Corul „Ecclesia” al preoților din Protopopiatul Reghin a încheiat seara duhovnicească cu un scurt recital de colinde. Evenimentul cultural-duhovnicesc s-a realizat prin efortul primăriilor, al preoților și credincioșilor din parohiile Văii Mureșului Superior și se înscrie în lista evenimentelor din Patriarhia Română dedicate „Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”.
Pr. Sorin Sîplăcan