Duminică, 18 ianuarie 2021, parohia Aiud II a avut bucuria de a aduce în fața credincioșilor două titluri de carte: romanul „Aneta” de Lucian Domșa, tipărit la Editura Studis în anul 2020, și volumul de poezii „Din întuneric la lumină” de Cătălin Valeriu Paul, publicat la Editura Alm în anul 2020. Acest eveniment cu totul aparte a avut loc la biserica parohială cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud, după oficierea Dumnezeieștii Liturghii.
Într-o perioadă în care evenimentele culturale nu sunt atât de numeroase în municipiul Aiud, doi autori, aflați fiecare la prima lor creație literară, au folosit ultima perioadă de timp spre a așterne în scris trăiri și memorii sub forma versurilor și a prozei literare. Prin intermediul propriei creații, ambii ne descriu viața în forma ei brută, fără multe cosmetizări, ceea ce face ca lecturarea să fie relaxantă, cursivă și în același timp o experiență în care cititorul se va regăsi cu siguranță într-una din ipostazele prezentate.
Ceea ce merită subliniat este motivația acestui demers scriitoricesc: tinerețea cu prea multele-i întrebări fără răspunsuri, pe de-o parte, și lupta cu o boală care îți amenință însăși existența, pe de altă parte. Se spune că poți rămâne în memoria comunității prin copiii care îți vor duce numele mai departe sau printr-o carte care va putea fi citită de generațiile care vor veni după tine. Astfel, după cum menționează unul dintre autori, „dacă îi va folosi chiar și unei singure persoane care va citi cartea, înseamnă că efortul de a o scrie a meritat”.
Cele două lucrări au fost prezentate la finalul Sfintei Liturghii de către părintele protopop Ioan Bogdan, iar pentru faptul că ambii autori sunt credincioși ai parohiei noastre, bucuria momentului a fost împărtășită tuturor celor prezenți, mai ales în contextul în care pe data de 15 ianuarie am sărbătorit Ziua Culturii Naționale, precum și împlinirea a 171 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu.
Pr. Angel Mihai Ciurtin