Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, luni, 20 februarie a.c., la sediul protopopiatului Luduș, a avut loc o întâlnire cu conf. univ. dr. psih. Maria Dorina Pașca, profesor la Facultatea de Medicină, șef disciplină etică și științe socio-umane din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu-Mureș. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul ședinței administrative preoțești din protoieria Luduș.
Tema întâlnirii a vizat comunicarea psiho-pastorală cu persoanele vârstnice și a abordat diferite aspecte ale vieții acestei categorii sociale, cum ar fi: singurătatea, bolile specifice, îngrijirea persoanelor vârstinice în centre specializate sau acasă, precum și modalități de abordare a acestora de către păstorii sufletești.
„Evenimentul desfășurat astăzi la sediul protopopiatului nostru se înscrie în seria de activități consacrate «Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice», așa cum a fost declarat anul 2023 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În viitorul apropiat, ne dorim ca astfel de evenimente să le organizăm într-un cadru mai larg, cu participarea persoanelor laice. Din nefericire, această categorie socială a persoanelor vârstnice trece, pe lângă neputințele trupești, și prin profunde crize sufletești, din cauza însingurării și a izolării de comunitate, simțindu-se cumva inutili acesteia sau, mai mult, traumatizați fiind de propria îmbătrânire, ajung chiar la deznădejde. De aceea, Biserica, prin implicarea activă a preotului, aduce mângâiere și un cuvânt de încurajare, ajutându-i pe vârstnici să depășească lipsa de încredere, tristețea și izolarea, implicându-i activ și cu speranță la viața comunității”, a precizat părintele Lucian Voșloban, protopop al Ludușului.
Dorin Grama