Eveniment dedicat eroilor neamului românesc în ajunul Praznicului Înălțării Domnului, organizat de Cercul Militar Alba Iulia

Miercuri, 9 iunie 2021, cu prilejul prăznurii Înălțării Domnului – Ziua Eroilor, Cercul Militar Alba Iulia, în colaborare cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei și structurile asociative ale cadrelor militare în rezervă și în retragere, au organizat evenimentul intitulat „Un erou, o candelă aprinsă”.

Manifestarea a avut loc începând cu ora 19.30, procesiunea fiind organizată pe traseul Catedrala Reîntregirii – Bulevardul Încoronării – Cimitirul Eroilor. Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înființarea Cimitirului de onoare al eroilor din Alba Iulia, la manifestare participând Fanfara județului Alba, clerici, oficialități locale, militari din cadrul Batalionului 136 Geniu Alba Iulia, elevi militari, foste cadre militare și civili.

La cimitirul eroilor, un sobor de preoți a oficiat slujba parastasului pentru eroii care își dorm somnul de veci aici. După ceremonia religioasă, s-a dat citire numelui eroilor români, moment în care elevii militari au aprins candele la cele 436 de morminte, iar soldații, torțele. Apoi, în continuarea momentului de reculegere, a avut loc o serie de alocuțiuni. Alături de participanți s-au numărat membrii corului de copii al parohiei „Platoul Romanilor” din Alba Iulia, coordonat de doamna profesor Sorina Matei și interpretul Tudor Furdui Iancu, care au interpretat cântece patriotice.

Share