Eveniment dedicat eroilor neamului românesc, organizat de Cercul Militar Alba Iulia în ajunul sărbătorii Înălțării Domnului

Miercuri, 24 mai 2023, cu prilejul prăznuirii Înălțării Domnului – Ziua Eroilor, Cercul Militar Alba Iulia și Filiala „Gemina” a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere ,,Alexandru Ioan Cuza” au organizat evenimentul religios-militar „Un erou, o candelă aprinsă”. Procesiunea a început de la Catedrala Reîntregirii, la ora 19.15, după oficierea slujbei Vecerniei mari cu Litie. Apoi, participanții au urmat traseul Podul Unirii – Bulevardul Încoronării – Cimitirul Eroilor. Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii a 77 de ani de la înființarea Cimitirului de onoare al eroilor din Alba Iulia.

La manifestare au luat parte Fanfara județului Alba, numeroși preoți și diaconi, oficialități județene și locale, militari din cadrul Garnizoanei Alba Iulia, elevi militari și seminariști, foste cadre militare și civili. La Cimitirul Eroilor din cartierul Maieri, soborul de clerici a oficiat slujba parastasului pentru eroii care își dorm acolo somnul de veci. După ceremonia religioasă, s-a dat citire numelui eroilor români, moment în care elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” au aprins candele la cele 435 de morminte. Apoi, a avut loc un moment de reculegere, după care au fost rostite alocuțiuni. La final, membrii Corului de copii al parohiei „Platoul Romanilor” din Alba Iulia, coordonat de prof. Sorina Matei, au susținut un moment artistic, iar elevii militari au înălțat lampioane și au aprins torțe.

Colonel în retragere Nicolae Panduru, președintele Filialei „Gemina” a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, a evidențiat importanța cinstirii înaintașilor noștri: „Eroii poporului român, cu nume cunoscute, dar mai ales necunoscute – unii fiind știuți doar de Dumnezeu –, sunt acele personalități care au demonstrat, chiar prin sacrificiul suprem, că pun interesele comunității mai presus decât obiectivele personale. Astfel, prin acțiunile întreprinse în situațiile istorice dificile pe care le-a traversat poporul și patria noastră în trăirea sa milenară în acest spațiu binecuvântat, au contribuit la continuitatea noastră ca popor. Emil Cioran afirma faptul că «eroismul nu este decât rezistență la sfințenie». Astfel, putem considera că eroismul este cel mai aproape de sfințenie, căci eroii aduc cinste și onoare poporului din care s-au ridicat și se constituie ca parte a sufletului acelui popor”.

Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a reliefat însemnătatea deosebită a cultului eroilor: „Dragostea de țară se manifestă și prin cultul eroilor, care este forma cea mai profundă și sinceră de prețuire a celor căzuți pe câmpurile de luptă. Acestora le datorăm atât pământul pe care viețuim, cât și pacea pe care o păstrăm. În memoria celor care odihnesc aici, îmi exprim bucuria că am reușit să ne manifestăm respectul prin lucrările de renovare pe care le-am desfășurat în incinta Cimitirului Eroilor, timp în care am înlocuit crucile deteriorate de intemperii. Manifestarea de față, intitulată «Un erou, o candelă aprinsă», devine de la un an la celălalt o tradiție pe care sperăm să o continuăm împreună”.

Manifestarea a reprezentat o reconstituire a procesiunii desfășurate în anul 1946, de Ziua Eroilor, când Oficiul Național al Cultului Eroilor „Regina Maria” a predat Cimitirul Eroilor din Alba Iulia în administrarea Primăriei orașului. Parteneri în organizarea evenimentului au fost Primăria Municipiului Alba Iulia, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, ANCE – Filiala Alba, AMVVD – Filiala Alba, Fundația Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României și Societatea cultural-patriotică „Avram Iancu” – Filiala Alba Iulia.

Share