Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada 6-8 noiembrie, în parohia Valea Izvoarelor cu filia Șomoștelnic au avut loc mai multe evenimente cultural-religioase, prilejuite de cinstirea „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, ocrotitori ai locașurilor de cult din cele două localități.
Aceste momente de bucurie duhovnicească s-au dovedit a fi o sărbătoare continuă a comuniunii credinței și frumuseții tradițiilor românești, la care au participat numeroși credincioși. Datorită faptului că ambele biserici poartă același hram, pomenirea Sfinților Arhangheli a fost cinstită într-un mod deosebit în data de 6, respectiv 8 noiembrie 2022.
În data de 6 noiembrie a.c., la biserica din Valea Izvoarelor, după oficierea Sfintei Liturghii, la care au participat în mod exemplar tineri și vârstnici ai parohiei, a fost susținut un recital de pricesne de către artiștii mureșeni Bianca Dan, Dorina Oprea, Alexandra Togănel, Georgiana Moldovan și Alin Ioan Pop.
În ziua praznicului din 8 noiembrie, la biserica din filia Șomoștelnic s-a săvârșit Utrenia și Sfânta Liturghie, iar după-amiaza, Taina Sfântului Maslu, credincioșii participând într-un număr exemplar la sărbătoarea patronilor spirituali ai bisericii. După momentul de rugăciune, artiștii Carina Avram, Angel Avram și Alin Ioan Pop au susținut un recital de pricesne.
Nădăjduim ca bucuria duhovnicească a acestor zile de prăznuire să fie un imbold spre a păstra cu mult entuziasm darurile revărsate în inimile noastre de către Sfinții Arhangheli ocrotitori. Cu nădejdea că vom mai avea parte de astfel de momente înălțătoare, ne rugăm Arhiereului Ceresc și tuturor cereștilor puteri să ne ocrotească mereu.
Preot paroh, Emil-Ioan Moldovan