Excursie de neuitat în județul Mureș, pentru persoanele adulte cu dizabilități din locuințele maxim protejate ale Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a organizat miercuri, 9 iulie 2024, o excursie memorabilă la Târgu Mureș, destinată beneficiarilor din trei locuințe maxim protejate pentru persoane adulte cu dizabilități: Locuința Maxim Protejată nr. 5 Sfânta Elena Pianu de Jos, Locuința Maxim Protejată nr. 10 Cricău și Locuința Maxim Protejată nr. 16 Alba Iulia. Excursia de față le-a oferit acestor oameni minunați ocazia de a ieși din rutina lor zilnică, de a explora frumusețea locurilor vizitate și de a socializa. Primul popas a fost la Grădina Zoologică din Târgu Mureș, unde beneficiarii au fost încântați de diversitatea animalelor, de la lei și zebre până la maimuțe și păsări exotice. Plimbarea printre adăposturile animalelor a fost o sursă de bucurie și uimire, mai ales pentru cei care au vizitat pentru prima dată o grădină zoologică.

După această experiență plină de aventură, grupul s-a îndreptat către un restaurant local din Târgu Mureș. Aici, au avut ocazia să se bucure de un prânz delicios într-un ambient călduros și primitor. Mâncărurile tradiționale și atmosfera plăcută au creat contextul perfect pentru conversații și râsete. Pentru mulți dintre beneficiari, masa de prânz a fost și o ocazie de reîntâlnire și de întărire a legăturilor de prietenie create în anii trecuți. Excursia a continuat la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Recea. Participanții au fost profund impresionați de arhitectura mănăstirii și de mozaicurile religioase care împodobesc interiorul bisericii. A fost un moment de liniște și reflecție, în care fiecare a avut ocazia să-și regăsească liniștea sufletească.

Întreaga experiență ne-a reamintit de importanța incluziunii și a accesului universal la activități educaționale și recreative, subliniind că frumusețea și lecțiile naturii sunt accesibile tuturor celor care doresc să le descopere”, a declarat Georgiana Șuluțiu, asistent social pe cele trei locuințe maxim protejate. „Această excursie a fost o experiență memorabilă pentru toți cei implicați. Bucuria de a explora locuri noi, de a se întâlni cu prieteni vechi și de a crea amintiri frumoase a fost evidentă pe chipurile tuturor participanților”, a subliniat Andrada Petric, terapeut ocupațional.

Biroul de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Share