Miercuri, 13 mai 2026, la Muzeul icoanei și al cărții vechi, Museikon, din Alba Iulia, a avut loc expoziția intitulată „Muntele Athos și Meteora – mărturii fotografice din lumea monahilor”. Evenimentul a debutat la ora 15.00 și a reunit părinți profesori de la cele două instituții de învățământ teologic din vechiul Bălgrad, reprezentanți ai Muzeului Național al Unirii din Cetatea Marii Uniri, clerici din Alba Iulia, studenți teologi și credincioși dreptslăvitori preocupați îndeaproape de arta bisericească. Manifestarea a fost organizată de Arhiepiscopia Alba Iuliei, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii și parteneri culturali internaționali.
În prima parte a evenimentului a luat cuvântul dr. Ioan Oprea, conservatorul colecției de Artă Sacră din cadrul Museikon, care a evidențiat importanța religioasă a evenimentului. În continuare, s-a adresat celor prezenți părintele conf. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural în cadrul Eparhiei Alba Iuliei, care a reliefat legătura cultural-spirituală dintre vechea Cetate a Bălgradului și Sfântul Munte Athos. Apoi, în calitate de invitați speciali, părintele arhimandrit Andrei Barbu și părintele Rareș Șchiopu au prezentat fotografiile expuse. La final, un grup de studenți și masteranzi teologi a interpretat un buchet de cântece bizantine specifice perioadei pascale și imne religioase închinate Sfinților Athoniți.
Expoziția „Muntele Athos și Meteora – mărturii fotografice din lumea monahilor” reprezintă o colecție de imagini istorice realizate în anul 1929 în Muntele Athos și în Meteora, surprinzând viața monahală, arhitectura eclesială și universul duhovnicesc al acestor locuri unice ale Ortodoxiei. Prin intermediul fotografiilor, publicul descoperă imagini inedite cu mănăstirile athonite – Mănăstirea Sfântul Pantelimon, Mănăstirea Vatopedi, Mănăstirea Zografu, Mănăstirea Dionisiu, Mănăstirea Xenofont, Mănăstirea Hilandar sau Mănăstirea Dohiariu –, alături de fotografii realizate în Karyes, centrul administrativ al Athosului, dar și imagini spectaculoase din Meteora.
Text și foto: Claudiu-Daniel Popa / Radio Reîntregirea
