În cadrul proiectului educațional „Roagă-te, Dumnezeu ascultă!”, derulat de Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian”, în parteneriat cu Centrul Catehetic „Sfântul Ioan Botezătorul” din parohia albaiuliană Tolstoi, vineri, 18 martie 2022, s-au desfășurat două activități, respectiv două expoziții, la care au luat parte numeroși elevi ai instituției de învățământ.
În cadrul primei activități, elevilor le-au fost prezentate mai multe rugăciuni (texte și imne liturgice) din cadrul sfintelor slujbe ale Bisericii Ortodoxe, evidențiindu-se atât caracterul doxologic al acestora, cât și apartenența lor la spiritualitatea creștină primară. Părintele profesor Mihai Himcinschi, prezent la activitate, a reliefat temele centrale ale rugăciunilor. Sfinția sa a subliniat faptul că rugăciunea reunește comunități, aducând încredere, pace, mulțumire, compasiune, înțelepciune și înțelegere între oameni. Elevii din clasele a X-a A, a X-a E și a XI-a B au rostit și cântat rugăciuni precum „Tatăl nostru”, „Fericirile”, „Lumină lină”, dar și pricesne cu specific penitențial.
La cea de-a doua activitate, intitulată „Postind, ne rugăm lui Dumnezeu”, elevii clasei a XI-a E au organizat o expoziție culinară, cuprinzând mai multe mâncăruri de post. Cu această ocazie, a fost precizat faptul că postul este expresia pocăinței, constituind un exercițiu al voinței și o jertfă bine primită în fața lui Dumnezeu. Astfel, cei prezenți au înțeles mesajul evanghelic conform căruia postul trebuie să fie unit cu rugăciunea pentru îndeplinirea progresului nostru duhovnicesc. Cele două activități au fost coordonate de către prof. Simona Himcinschi, prof. Ana Moghiroiu și prof. Lavinia Dobra.