Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, marți, 16 decembrie 2025, Căminul cultural din satul Vaideiu a găzduit cea de-a doua ediție a evenimentului „Colindele noastre: sărbătoarea tradițiilor și a solidarității comunității”, prilej de bucurie duhovnicească și comuniune creștină în apropierea praznicului Nașterii Domnului.
Prin cântările de colind, participanții au vestit Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, reafirmând colindul ca mărturisire a credinței și expresie a tradiției creștine românești. Au susținut momente artistice Grupul Folcloric „Câmpia Mureșeană”, alături de interpreții Sebastian Șerban, Antonia Belean, Alin Ioan Pop, Tamara Bogătean, Maria Moldovan, precum și doamna Veronica Cîmpulungeanu, implicată direct în organizarea evenimentului.
Un loc deosebit l-au avut copiii din satele Dileu Vechi și Vaideiu, coordonați de părintele paroh Dan Căciulă, care prin glasurile lor curate au adus în sufletele celor prezenți mesajul colindelor: pace, credință, speranță și unitate.
La finalul evenimentului, toți copiii participanți au primit pachete cu dulciuri, ca semn de apreciere pentru osteneala și bucuria adusă prin colindele lor. Evenimentul „Colindele noastre” a fost o mărturie vie a credinței, a continuității tradițiilor creștine și a unității comunității, în lumina sărbătorii Nașterii Domnului.
Dorin Grama
