Festivitatea de absolvire a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia

În data de 26 mai 2022, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, Părintele Arhiepiscop Irineu a participat la festivitatea de absolvire a elevilor din clasele a VIII-a (A și B) și a XII-a (A, B și C).

Astăzi, 26 mai 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia. Începând cu ora 10.00, înconjurat de un sobor de clerici, Arhipăstorul nostru a oficiat slujba de Te-Deum, după care a participat la festivitatea de absolvire a elevilor din clasele a VIII-a (A și B) și a XII-a (A, B și C). La eveniment au luat parte absolvenții din cele trei clase, alături de care s-au aflat părinții și invitații acestora.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Chiriarhul nostru a spus: „În aceste clipe de sărbătoare, vă îndemn să înălțați un Te Deum laudamus spre Tatăl Ceresc, pe care Sfântul Apostol Pavel Îl numește «Părintele luminilor, de la Care vine darea cea bună și tot darul cel desăvârșit». Să aveți sentimente de gratitudine față de profesorii voștri, care ani de-a rândul s-au ostenit să vă ofere învățătura bună și folositoare și să vă dăltuiască caracterul moral. De asemenea, să mulțumiți părinților voștri, care v-au întreținut la școală, s-au jertfit pentru ca voi să puteți studia, să vă puteți forma frumos și, în cele din urmă, să aveți un rost sub soarele istoriei, un rost în societatea noastră românească. Să fiți convinși că nimic nu e mai important decât să-ți așezi existența ta sub oblăduirea Marelui Dumnezeu. Dacă Îl avem pe El, nu există povară pe care să n-o putem purta, problemă pe care să n-o putem rezolva și obiectiv pe care să nu-l putem atinge. Spun aceasta pentru că Psalmistul David zice: «Cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele»”.

În cadrul ceremoniei, Întâistătătorul Eparhiei noastre a înmânat elevilor cu rezultate foarte bune la învățătură și purtare premii constând în diplome și cărți de teologie. De asemenea, șefii de promoție au rostit discursurile festive, adresând cuvenitele mulțumiri dascălilor, părinților și tuturor celor care le-au fost alături și i-au sprijinit pe parcursul anilor de studiu.

Share