Festivitatea de premiere a participanților la Concursul „Credința văzută prin ochii lui Mihai Eminescu” în județul Mureș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, sâmbătă, 14 ianuarie a.c., biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Târgu-Mureș a fost gazda festivității de premiere a participanților la concursul de creație intitulat „Credința văzută prin ochii lui Mihai Eminescu”, ediția a II-a, dedicat elevilor din cuprinsul județului Mureș.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, sâmbătă, 14 ianuarie 2023, în ziua înainte-comemorării marelui poet național Mihai Eminescu, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Târgu-Mureș, a avut loc premierea participanților la concursul local cu participare județeană de creație intitulat „Credința văzută prin ochii lui Mihai Eminescu”, ediția a II-a, dedicat elevilor din cuprinsul județului Mureș. Concursul, organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, prin Departamentul de tineret și Biroul de cateheză – Structura pentru județul Mureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Mureș, se înscrie în seria manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale, cu scopul de a promova în rândul elevilor și tinerilor cultura românească, valorile (umane, materiale și imateriale, deopotrivă) și elementele care alcătuiesc patrimoniul cultural național, cu accent pe conștientizarea importanței pe care o prezintă opera celui mai mare poet român al tuturor timpurilor, Mihai Eminescu, pentru spațiul cultural național și mondial.

Evenimentul a fost precedat de slujba parastasului pentru poetul Mihai Eminescu, oficiată de un sobor de preoți, condus de către părintele lect. univ. dr. Oliviu Botoi, Consilierul cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. De asemenea, evenimentul s-a bucurat de prezența prof. drd. Sabin-Gavril Pășcan, Inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, și a părintelui prof. dr. Claudiu Chiorean, Inspector de religie. În deschidere, gazda evenimentului și inițiatorul acestui concurs, părintele Silviu Jimborean, Inspector de tineret pentru județul Mureș, a adresat cuvântul de bun-venit și alese mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Irineu și părintelui Oliviu Botoi pentru sprijin și îndrumare, domnului Inspector Școlar General Gavril-Sabin Pășcan pentru deschiderea călduroasă pe care a arătat-o față de inițiativa protocolului de colaborare dintre Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei și instituția condusă de domnia sa, ISJ Mureș, părintelui Inspector de religie Claudiu Chiorean și doamnei Inspector pentru proiecte școlare și educaționale, Ancuța Loredana Pașcan, pentru frumoasa colaborare, cadrelor didactice și preoților implicați în organizarea concursului și, nu în ultimul rând, elevilor care au alocat o parte din timpul lor liber pentru a realiza creațiile atât de frumoase, înscrise în cadrul concursului.

Părintele consilier Oliviu Botoi a transmis cuvântul de binecuvântare și felicitare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. Făcând referire la însemnătatea marelui poet pentru poporul român, sfinția sa a vorbit despre credința marelui poet, despre contactul acestuia cu universul monahal, despre manifestările spirituale ale absolutului și despre glasul profetic și mereu actual al „omului deplin al culturii române” – Mihai Eminescu. În cuvântul domniei sale, prof. drd. Gavril-Sabin Pășcan a spus: „A vorbi despre marele poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă. Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere pe ceilalți și să-i zguduie tăcerea. Astăzi vorba a ajuns la poet, prin lucrările voastre și, credeți, că la cei 173 de ani de la nașterea lui, i-au zguduit cu drag tăcerea. La cea de-a doua ediție a acestui minunat concurs, ISJ Mureș a răspuns «prezent» și ne-am bucurat să fim alături de Arhiepiscopia Alba Iuliei. Ne bucură faptul că biserica este alături de școală, așa cum și școala susține biserica, pentru că doar împreună acești doi stâlpi, acești doi pioni importanți ai societății, pot face ca tinerii de astăzi să devină persoane valabile și educate ale societății de mâineˮ.

Peste 250 de participanți, elevi (ciclurile preșcolar – grupa mare, primar, gimnazial și liceal) de la unități de învățământ din toate protopopiatele județului Mureș (Luduș, Reghin, Târgu-Mureș, Târnăveni și Sighișoara), sub îndrumarea a peste 100 de cadre didactice și a preoților parohi, au transmis lucrări încadrate în cele patru secțiuni ale concursului: eseu, interpretare-recitare, artă fotografică și desen. Juriul, alcătuit din cadre didactice de diverse specializări, de la toate ciclurile de învățământ, precum și din specialiști practicieni din domeniul fotografiei, a deliberat acordarea a aproximativ 100 de premii și mențiuni celor mai bune creații, precum și acordarea de diplome de participare tuturor participanților – elevi, cadre didactice și preoți coordonatori. De asemenea, cea mai de seamă lucrare/reprezentație de la fiecare dintre cele patru secțiuni ale concursului a fost răsplătită cu marele premiu, ce constă într-un loc gratuit în tabăra de vară organizată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, prin Departamentul de tineret și Biroul de cateheză – Structura de tineret pentru județul Mureș.

Prof. Carmen Nicoară

Share