Sâmbătă, 15 august 2026, în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului, credincioșii Parohiei Ortodoxe Aiud III au trăit un moment de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuit de sărbătorirea hramului și de împlinirea a 20 de ani de la târnosirea bisericii parohiale. Momentul aniversar a fost întregit de lansarea albumului monografic dedicat istoriei și vieții acestei comunități.
Manifestările au debutat în ajunul Praznicului, vineri, 14 august, prin săvârșirea Vecerniei mari cu Prohodul Maicii Domnului, urmată de procesiunea în jurul bisericii. În dimineața zilei de sâmbătă au fost săvârșite Utrenia și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în prezența credincioșilor veniți să se bucure împreună de sărbătoarea comunității.
Hramul din acest an a avut o însemnătate aparte, marcând două decenii de la târnosirea sfântului lăcaș. Istoria bisericii este strâns legată de slujirea și osteneala părintelui Ioan Aloman, sub îndrumarea căruia, cu sprijinul și jertfelnicia credincioșilor, a fost ridicat și înfrumusețat acest sfânt lăcaș. De-a lungul anilor, biserica a devenit nu numai loc al rugăciunii și al întâlnirii cu Dumnezeu, ci și centrul în jurul căruia s-au așezat momentele importante din viața unei comunități aflate în continuă creștere și devenire.
La ceas aniversar, un loc aparte în programul zilei l-a ocupat lansarea volumului Parohia Ortodoxă Română Aiud III. Album monografic la 20 de ani de la sfințirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. Apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, albumul reunește, în text și imagine, principalele repere din istoria parohiei, etapele construirii și înfrumusețării bisericii, precum și aspecte reprezentative din viața liturgică, pastorală, culturală și comunitară desfășurată aici.
Volumul se deschide cu un cuvânt de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu și încearcă să recupereze și să păstreze memoria celor care, de-a lungul anilor, au contribuit la zidirea și devenirea acestei comunități. Documentele și numeroasele mărturii fotografice reunite între coperțile sale recompun atât istoria sfântului lăcaș, cât și o parte din viața oamenilor care și-au legat bucuriile, încercările și momentele importante ale existenței de biserica parohială.
Albumul a fost prezentat de părintele conf. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, iar întâlnirea a fost moderată de părintele arhidiacon conf. univ. dr. Răzvan Brudiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. La eveniment au fost prezenți clerici, invitați, colaboratori ai parohiei și numeroși credincioși.
Lansarea albumului a constituit, astfel, nu doar un moment editorial, ci și un prilej de aducere aminte și de recunoștință față de toți cei care au contribuit, fiecare după putere, la zidirea, înfrumusețarea și susținerea bisericii. Unii dintre ei continuă să fie prezenți în viața comunității, iar alții au trecut la Domnul, rămânând însă parte din memoria vie a parohiei.
Sărbătoarea s-a încheiat printr-o agapă frățească și un moment de comuniune în curtea bisericii, reunind slujitorii, invitații și credincioșii prezenți la hram.
La douăzeci de ani de la târnosire, sărbătoarea hramului a fost deopotrivă prilej de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra acestei comunități, de recunoștință față de înaintași și de încredere că lucrarea începută prin credința și jertfa lor va fi continuată și de generațiile care vin.
Pr. dr. Nicolae Aloman
Foto: Alin Scrobotă
