Ierarhul Alba Iuliei a liturghisit la Catedrala Patriarhală, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou

Cu ocazia hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat Sfânta Liturghie în sobor arhieresc, în Altarul de vară din vecinătatea locașului de închinare.

Joi, 27 octombrie 2022, zi în care Biserica noastră dreptslăvitoare face pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Catedrala Patriarhală, cu ocazia hramului de toamnă. Începând cu ora 9.30, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat Sfânta Liturghie în sobor arhieresc, în fruntea căruia s-a aflat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Alături de ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au slujit Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania, Biserica Ortodoxă a Greciei, și Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse (eparhia în care se află locul natal al Sfântului Dimitrie cel Nou), Biserica Ortodoxă a Bulgariei.

În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh Daniel a vorbit despre Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou ca sfânt isihast și despre legătura lui cu credincioșii de pe ambele maluri ale Dunării, dar și despre Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, pe care l-a descris ca pe un rod al lucrării harului în rândul tesalonicenilor. La Dumnezeiasca Liturghie au luat parte zeci de mii de credincioși care au cinstit cu acest prilej moaștele Sfinților Dimitrie cel Nou, Constantin și Elena, Nectarie de Eghina și Grigorie Palama, așezate spre închinare în vecinătatea Catedralei Patriarhale. În premieră, anul acesta, slujba și cuvântările au fost traduse integral în limbaj mimico-gestual de către preotul Mirel Ilie, coordonatorul comunității surzilor din București.

Foto credit: basilica.ro

Share