Pe data de 10 martie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Catedrala Reîntregirii, ocazie cu care a oficiat slujba Pavecerniței mari cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul.
Joi, 10 martie a.c., în a patra zi a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit la Catedrala Reîntregirii. Începând cu ora 18.00, Arhipăstorul nostru, înconjurat de un numeros sobor de clerici, a oficiat slujba Pavecerniței mari cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul, în prezența a numeroși elevi seminariști, studenți teologi și credincioși dreptslăvitori albaiulieni. La finalul slujbei, părintele Paisie Man, slujitor la Altarul bisericii Mănăstirii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de la Afteia, a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul programului săptămânii duhovnicești.