Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor – 58 de ani de la trecerea la cele veșnice

În urmă cu aproape șase decenii, Dumnezeu a rânduit să îl cheme în Împărăția Sa cea cerească pe Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, apărător fervent și neînfricat al dreptei credințe în fața tăvălugului comunist ateu. Încarcerat la Aiud, Ieroschimonahul Daniil avea să îndure timp de patru ani aprige și îndelungi suferințe, trupul fiindu-i aruncat după moarte între miile de moaște martirice.

Printre sfinții Gulagului românesc ce s-au impus în conștiințele generațiilor postdecembriste îl amintim negreșit pe Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, gazetar și poet din perioada interbelică, recunoscut și sub numele monahale de „Monahul Agaton de la Mănăstirea Antim” și „Monahul Daniil de la Rarău”. Acesta s-a născut în anul 1896, la București, având în actele de stare civilă numele „Alexandru Teodorescu”. Ulterior, intrând în gazetărie, și-a ales pseudonimul „Sandu Tudor”, sub care s-a identificat ca fiind promotorul aparițiilor „Floarea de Foc” (1932-1936) și „Credința” (1933-1938). Totodată, Alexandru Teodorescu este recunoscut și ca inițiator al grupului „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim, a cărui activitate nu avea să dureze decât o perioadă relativ scurtă de timp.

Devenind viețuitor al mai multor așezăminte monahale, monahul Daniil a fost arestat în anul 1950 pentru anumite pretinse ilegalități. Odată cu momentele în care era învinuit pe nedrept, avea să rămână memorabilă replica unui anchetator care i-a spus: „Ai vrut să dai foc la comunism cu Rugul tău Aprins!”. Fiind condamnat la doi ani de închisoare, a fost eliberat în anul 1952, întorcându-se în rândurile monahilor ca stareț la vetrei monahale de la Rarău. În anii următori, monahul Daniil, prin întreaga sa activitate, și-a propus trezirea conștiinței mai multor tineri și implicarea acestora într-o pedagogie eminamente creștină, având ca scop edificarea fiecăruia în parte ca persoane cu o gândire liberă, avându-L în centrul vieții pe Mântuitorul Hristos.

Fiind din nou pedepsit ca urmare a rezistenței neobosite pe care o etala în fața ideologiei ateo-comuniste, Ieroschimonahul Daniil a fost arestat în noaptea din 13 spre 14 iunie 1958, dimpreună cu alte 15 persoane, urmând a fi condamnat la 25 de ani de temniță pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale”. Încarcerat la Aiud, a primit a pătimi multe, fiind înfrigurat, bătut și torturat, suferind astfel timp de patru ani. Făcând aluzie la chinurile îndurate de către monahul Daniil în timpul detenției, colegii din închisoare mărturiseau faptul că „este greu de scris, greu şi de citit (despre acestea n.n.)”. Conform informațiilor Securității, monahul Daniil Sandu Tudor s-a stins din viață în ziua de 17 septembrie 1962, la Aiud, trupul său fiind aruncat în Râpa robilor de aici, printre miile de moaște martirice, fără a avea cruce sau mormânt.

Referitor la sfințenia vieții Ieroschimonahului Daniil, Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului, Crișanei și Maramureșului mărturisea peste ani următoarele: „Sandu Tudor poate fi canonizat! Eu aș face o propunere de canonizare, pentru că el a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru «Rugul aprins», pentru credința lui. El ar putea intra foarte bine într-un catalog al martirilor creștini, pe care ar trebui să-l alcătuim noi, cei de astăzi. Mi-a scris un profesor din Bucovina care a stat cu părintele Daniil la Aiud. Îmi scria că toată lumea din Aiud îi spunea «Sfântul»”.

 

Foto credit: doxologia.ro; fericiticeiprigoniti.net.

 

Share