În cea de-a cincea zi a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, Întâistătătorul Eparhiei noastre a fost prezent la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia. Ierarhul nostru a săvârșit Denia Prohodului Domnului și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși.
Vineri, 10 aprilie a.c., în a cincea zi a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Catedrala arhiepiscopală din Cetatea Marii Uniri. Începând cu ora 18.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Denia Prohodului Domnului (Utrenia Sâmbetei celei Mari), slujbă în care ne este pusă înainte îngroparea Mântuitorului Hristos și Pogorârea Sa la iad. De asemenea, în prezența a numeroși credincioși, Arhipăstorul nostru a rostit cuvântul de învățătură.
Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul Alba Iuliei a spus: „În această seară, să ne gândim profund că deși Fiul lui Dumnezeu a fost respins și omorât și îngropat, totuși, iubirea Tatălui ceresc pentru noi nu a murit. Tatăl ceresc a permis ca Răstignirea lui Hristos să ne aducă mântuirea, căci am fost împăcați cu Dumnezeu prin sângele Crucii Domnului, cum citim în Epistola către Coloseni. Tatăl ceresc a permis ca moartea Fiului Său pe Cruce să devină calea noastră spre mântuire și Mormântul lui Hristos să devină izvorul învierii noastre. Iată de ce trebuie să cinstim Sfânta Cruce, căci așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Crucea a deschisul Paradisul, l-a primit pe tâlhar în el și a condus neamul omenesc de la dezastrul amenințător spre Împărăția lui Dumnezeu. Recunoscători că prin Crucea de pe colina Golgotei și prin Mormântul de la poalele Golgotei a venit bucuria mântuirii la toată lumea, haideți, în această seară sfântă, să ne plecăm frunțile și, în adorație sfântă, să cântăm: «Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim»”.
În ultima parte a Deniei, după Doxologia mare, a avut loc procesiunea cu Sfântul Epitaf în jurul Catedralei Încoronării, ceremonie care înfățișează și, totodată, actualizează drumul de la Golgota la mormântul Domnului Hristos. În cadrul ritualului au avut loc patru opriri, ocazie cu care au fost rostite patru ectenii speciale. La finalul procesiunii, în momentul intrării în locașul de închinare, credincioșii prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf, evidențiind prin acest gest dorința de a deveni părtași ai morții și ai Învierii Mântuitorului Hristos.
Text: Vasile Căpîlnean / Radio Reîntregirea
Foto: Diac. Ștefan Bretoiu / Radio Reîntregirea
