La data de 22 decembrie 2023, Părintele Arhiepiscop Irineu a efectuat o serie de vizite pastorale în protopopiatul Sebeș. Arhipăstorul nostru, însoțit de părintele protopop Ionel Arsu, a fost prezent la șase biserici parohiale din orașul Cugir, întâlnindu-se cu păstorii sufletești din cele șapte comunități parohiale de pe raza localității.
Vineri, 22 decembrie 2023, în săptămâna premergătoare slăvitului Praznic al Nașterii Mântuitorului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a efectuat o serie de vizite pastorale în protopopiatul Sebeș. De la ora 10.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre, însoțit de părintele protopop Ionel Arsu, a fost prezent în cele șapte comunități parohiale din orașul Cugir, ocazie cu care a adresat preoților și credincioșilor dreptslăvitori cuvinte ziditoare de suflet și sfaturi duhovnicești.
Prima comunitate în care a poposit Ierarhul Alba Iuliei a fost parohia Cugir VI, păstorită de către părintele Ioan Cândea. Aici, Arhipăstorul nostru a vizitat biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, locaș de închinare pregătit pentru târnosire, edificat în decursul ultimului deceniu, precum și capela mortuară. Cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop Irineu a constatat stadiul lucrărilor efectuate la noua biserică, apreciind realizările administrative și pastoral-misionare ale părintelui paroh.
Mai departe, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent la biserica „Adormirea Maicii Domnului”, locaș de cult la Altarul căruia slujesc părintele Bogdan Șalariu, preot al parohiei Cugir V, și părintele Adrian Cebotari, păstor al parohiei Cugir VII. Întâistătătorul Eparhiei noastre a fost întâmpinat cu multă căldură sufletească către credincioșii celor două parohii, care au interpretat colinde tradiționale specifice zonei. Totodată, Chiriarhul nostru le-a adresat celor prezenți cuvinte și sfaturi duhovnicești.
Continuând periplul pastoral, Arhipăstorul nostru a poposit în parohia Cugir I. Aici, Părintele Arhiepiscop Irineu a fost întâmpinat cu bucurie de către părintele paroh Gheorghe Mihăilescu, la biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, locaș de închinare construit în anul 1938. În continuarea itinerariului efectuat în protopopiatul Sebeș, Ierarhul Alba Iuliei a poposit la biserica „Sfânta Treime” din parohia Cugir III, unde slujește părintele Pintea Dumitrean.
Apoi, Întâistătătorul Eparhiei noastre a vizitat biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Cugir II, locaș de cult aflat în incinta vechiului cimitir al orașului. Comunitatea de aici este păstorită de către părintele Adrian Aldea. Ultimul popas al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu a fost la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din parohia Cugir IV, locaș de rugăciune pregătit pentru a primi haina picturii în tehnica fresco. Aici, Chiriarhul nostru a fost întâmpinat de către părintele paroh Marius Neștian.