Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a liturghisit la biserica „Învierea Domnului” din Târgu-Mureș

În a doua zi a Praznicului Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit la biserica „Învierea Domnului” din municipiul Târgu-Mureș. Chiriarhul nostru a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură.

Luni, 3 mai 2021, în a doua zi a Praznicului Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Târgu-Mureș. Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Învierea Domnului” din Cartierul Tudor Vladimirescu al municipiului. Comunitatea credincioșilor dreptslăvitori de aici este păstorită de către părintele Ioan Pintilie, preot al parohiei Târgu-Mureș – „Sfinții Români”, părintele Ciprian Citirigă, păstor al parohiei Târgu-Mureș VII, sector 2, și părintele Iuliu Oprea, preot al parohiei Târgu-Mureș VII.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Ierarhul nostru a spus: „A treia zi după îngroparea Sa, Hristos Cel răstignit a înviat în slavă strălucitoare. Domnul nostru a ieșit din Mormântul Său ca Învingător al morții, devenind pârga sau începutul învierii celor adormiți, cum zice Sfântul Apostol Pavel. Într-o zi, Iisus va reveni și va chema afară pe toți aceia care dorm acum în mormintele lor. Pentru că El trăiește, și noi vom trăi. Mântuitorul nostru ne va lua pe toți într-o țară în care nimeni nu va mai muri niciodată”.

Share