Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a liturghisit la Catedrala arhiepiscopală

La data de 16 februarie 2025, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Reîntregirii din Cetatea Marii Uniri. După Sfânta Liturghie, Chiriarhul nostru a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru prunca Maria, fiica părintelui arhidiacon Ionel Târnăvean.

În Duminica a XXXIV-a după Pogorârea Sfântului Duh, a doua din perioada liturgică a Triodului, numită „a Întoarcerii Fiului risipitor”, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din vechea Cetate a Bălgradului. Arhipăstorul Alba Iuliei, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură la Catedrala Reîntregirii și Încoronării din Cetatea Marii Uniri. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfânta Treime” a Catedralei eparhiale, condusă de părintele diacon Cosmin Baciu. După Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat Taina Sfântului Botez pentru prunca Maria, fiica părintelui arhidiacon Ionel Târnăvean, inspector de patrimoniu şi construcţii bisericeşti în cadrul Centrului eparhial.

În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Arhipăstorul nostru a spus:„Păcatul lumii noastre degradate este că oamenii nu se interesează de Dumnezeu. Orașele și satele sunt pline de biserici, dar puțini creștini vin ca să întrebe ce trebuie să facem. Când ei ar întreba așa, li s-ar răspunde numaidecât: «Pocăiți-vă! Trăiți după voia lui Dumnezeu și vă va fi bine întotdeauna». Dacă ne hotărâm să fim pe placul lui Dumnezeu, atunci să intrăm cu evlavie în biserică, aceasta fiind poarta cerului și casa lui Dumnezeu. În ambianța ei sacramentală ne vom simți ca fiul rătăcitor care se întoarce acasă și primește sărutul iertării. În spațiul sfânt și sfințitor al bisericii vom experimenta iubirea blândă și regeneratoare a Tatălui ceresc. De aceea, este bine ca fiecare dintre noi să spună mereu cu Psalmistul David:«Rătăcit-am ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat»”.

Share