Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a liturghisit la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia

Pe data de 12 octombrie a.c., Întâistătătorul Eparhiei noastre a celebrat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia. La momentul rânduit, diaconul Teofil Mihail Slevaș a fost hirotonit preot pe seama parohiei Meteș.

Joi, 12 octombrie 2023, în ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Prov, Tarah și Andronic, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în mijlocul credincioșilor din vechea Cetate a Bălgradului. De la ora 8.30, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur la Catedrala Reîntregirii din orașul Marii Uniri. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, diaconul Teofil Mihail Slevaș a fost hirotonit preot pe seama parohiei Meteș, protopopiatul Alba Iulia.

Share