Încheierea cursurilor pentru cântăreți bisericești, organizate de Arhiepiscopia Alba Iuliei

În contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți), Arhiepiscopia Alba Iuliei a organizat, în perioada martie-iunie, cursuri de asimilare pentru cântăreții bisericești care activează în parohiile din județele Alba și Mureș. La aceste cursuri, derulate la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, au participat 108 cântăreți bisericești. În cadrul acestor întruniri, desfășurate săptămânal, la Alba Iulia și la Târgu-Mureș, au fost aprofundate disciplinele Muzică bisericească, Tipic bisericesc și Catehism ortodox, sub coordonarea părinților profesori: pr. Nicolae Topîrcean, pr. Dragoș Șușman, arhid. Răzvan Brudiu, pr. Bogdan Avram, pr. Ioan Nistor și pr. Andrei Crișan.

Sâmbătă, 1 iulie 2023, la Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia și la sediul Protopopiatului Ortodox Român Târgu-Mureș, au avut loc festivitățile de încheiere a cursurilor, în urma verificării cunoștințelor dobândite de către cursanți și a examenului final. Cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop Irineu a adresat un cuvânt duhovnicesc cântăreților și le-a oferit îndrumări legate de activitatea lor desfășurată în biserică și parohie. Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat să iubească biserica – locașul de închinare, în care aduc laudă lui Dumnezeu prin participarea la slujbele bisericești; să aibă o viață duhovnicească, prin rugăciune, postire, citirea Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți, Spovedanie și Împărtășanie; și să fie exemple demne de urmat pentru comunitatea din care fac parte și în care își desfășoară misiunea.

Share