La data de 22 martie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, prilej cu care a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
În Duminica a patra din Sfântul și Marele Post, numită „a Sfântului Ioan Scărarul”, când este rânduit să fie citite pericopele evanghelice care prezintă vindecarea fiului lunatic și Predica de pe munte a Mântuitorului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Catedrala Reîntregirii și Încoronării din municipiul Alba Iulia. Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși din vechea Cetate a Bălgradului.
Adresându-se celor prezenți, Arhipăstorul nostru a spus: „Dacă ne străduim să fim bineplăcuți lui Dumnezeu, El va avea grijă de noi și de copiii noștri și multe probleme ale noastre se vor rezolva de la sine, pur și simplu. Dacă prin post și rugăciune, în dificultățile noastre, ne apropiem de Dumnezeu, atunci El ne va elibera de grijile mărunte care de atâtea ori ne macină și ne chinuiesc. Dacă ne ferim de păcate și de patimile înrobitoare, atunci putem urca ușor pe scara virtuților morale, până la ținta desăvârșirii sau sfințeniei. În acest fel, ne dovedim creștini adevărați și, totodată, ne facem vrednici de bunătățile dumnezeiești, aici, pe pământ, și în veșnicie. Dimpreună cu Sfântul Apostol Pavel, vă îndemn: «Să vă dezbrăcați de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, și să vă îmbrăcați în omul cel nou, după Dumnezeu, în sfințenia adevărului»”.
Text: Claudiu-Daniel Popa / Radio Reîntregirea
Foto: Diac. Ștefan Bretoiu / Radio Reîntregirea
