În după amiaza zilei de marți, 6 iunie a.c., biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Târgu-Mureș a fost gazda unei întâlniri de socializare și schimb de experiență între tinerii din localitatea Bobohalma și cei din cartierul Unirii al municipiului reședință de județ. Cele două grupuri, fiecare având în componență câte 15 membri, au vizionat împreună filmul „Hall”, un thriller de supraviețuire, care pune în scenă două prietene care se urcă pe un turn de radio abandonat și izolat, înalt de 2000 de metri, cu intenția de a-și învinge temerile și a-și depăși limitele, dar și pentru a face fotografii senzaționale pe care să le posteze în social media.
Părintele Marius Filip, păstor al parohiei Bobohalma (protopopiatul Târnăveni), a moderat discuțiile referitoare la morala și învățămintele care trebuie extrase în urma vizionării filmului, și anume: trendul „selfie” în ipostaze senzaționale și dorința de a deveni cât mai populari pe rețelele de socializare ne poate costa viața; mai mult, oricât de mulți urmăritori și prieteni virtuali am avea în rețelele de socializare, niciunul nu ne va ajuta la nevoie; mai mult, reacțiile acestora sunt mecanice, ne apreciază postările din inerție, fără a acorda atenție la ceea ce conțin; chiar și cei mai buni prieteni ne trădează, însă părinții ne vor fi mereu alături și vor face orice să ne ocrotească și să ne salveze. În cele din urmă, din morala filmului „viața e scurtă, trebuie trăită” e necesar să înțelegem că dacă o trăim fără Dumnezeu, inevitabil va urma și suferința drept consecință.
În încheiere, părintele Silviu Jimborean, gazda întâlnirii, slujitor la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu-Mureș și inspector de tineret pentru județul Mureș în cadrul Eparhiei Alba Iuliei, le-a vorbit tinerilor despre frumusețea și provocările adolescenței, punctând importanța de a nu recurge la gesturi extreme și la consumul de substanțe periculoase (alcool, droguri, etc.) atunci când se vor afla în fața unor situații dificile. Astfel, i-a îndemnat să apeleze la rugăciune și la ajutorul lui Hristos, care este cu adevărat prietenul lor, dar și modelul desăvârșit de urmat. Dovada iubirii nemărginite a Fiului lui Dumnezeu față de noi este reprezentată de darul cel mai de preț pe care numai El ni-l poate oferi: mântuirea noastră. La final, în cadrul unei agape, tinerii au făcut schimb de opinii, pentru a se cunoaște și a lega noi prietenii.
Prof. Carmen Nicoară