Întâlnire a elevilor seminariști cu fostul deținut politic Simion Drăgoi

Luni, 15 mai, de la ora 10.00, tinerii liceeni ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” au avut parte de o întâlnire de suflet, cu totul deosebită. Alături de elevii teologi s-a aflat Simion Drăgoi, fost deținut politic în temnițele comuniste, care le-a vorbit despre opresiunile și suferințele din timpul anilor de detenție. De asemenea, alături de cadrele didactice și tinerii elevi s-a aflat părintele Oliviu Botoi, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Întâlnirea, derulată la Seminarul Teologic Ortodox albaiulian, a fost prilejuită de celebrarea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, marcată anual pe data de 14 mai.

În deschiderea evenimentului, părintele prof. dr. Eugen Pintea, directorul instituției de învățământ, a adresat cuvântul de bun venit domnului Simion Drăgoi și tuturor celor de față. În continuare, dr. Dragoș Ursu, istoric la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, a realizat o scurtă prezentare a contextului instaurării comunismului în România, subliniind impunerea samavolnică și frauduloasă a regimului. În amplul său discurs, Dragoș Ursu a creat o paralelă sugestivă între aparentele beneficii materiale din timpul regimului totalitar și episodul biblic al ieșirii evreilor din robia egipteană, care în pofida sclaviei pe care o îndurau, se rezumau la desfătarea cu mâncărurile din Egipt.

În continuare, fostul deținut politic Simion Drăgoi a susținut o prelegere amplă în care a prezentat în mod cronologic evenimentele din perioada celor nouă ani de detenție. Astfel, împărtășind amănunte emoționante, domnia sa a vorbit despre împrejurările instaurării regimului comunist, arestarea sa, itinerariul detenționar, perioada de domiciliu forțat, rememorând, totodată, momentul eliberării și al reintegrării sociale. Întâlnirea cu tinerii liceeni a comportat o notă cu totul aparte, întrucât domnia sa a fost arestat și a intrat în sistemul de detenție tocmai în perioada anilor de liceu. La final, părintele Eugen Pintea i-a mulțumit în mod deosebit pentru prezență domnului Simion Drăgoi. Apoi, elevii seminariști i-au cântat cu însuflețire „La mulți ani” fostului deținut care a împlinit recent vârsta de 92 de ani.

Share