Întâlnirea de lucru a tinerilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei

În perioada 25-27 iulie a.c., sub genericul „Tinerii în viața comunității – responsabilitate, implicare, slujire”, s-a desfășurat la Târnăveni, o întâlnire de lucru a reprezentanților grupurilor catehetice care activează la nivelul parohiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Gazda evenimentului a fost pr. Alin Iernuțan, de la parohia Târnăveni II, care, sprijinit de colaboratorii săi din cadrul Centrului cultural-catehetic „Sfânta Treime”, în frunte cu doamna învățătoare Daniela Lupean, de autoritățile locale, reprezentate de domnul primar Sorin Megheșan, de doamna profesoară Ioana Bichiș, directorul Școlii „Traian”, și de unii operatori economici din localitate, a reușit să ofere cadrul perfect pentru desfășurarea unei manifestări de o asemenea anvergură.

Programul a debutat cu slujba de Te-Deum, oficiată în biserica „Sfânta Treime” din municipiul Târnăveni, la care au luat parte cei 110 tineri participanți, însoțiți de preoții și cadrele didactice care îi coordonează. După masa de prânz, domnul profesor Leon Magdan a susținut atelierul multidisciplinar intitulat „Îndrăgostit de România”, în cadrul căruia, prin intermediul unor jocuri interactive, tinerii au fost purtați prin filele istoriei poporului nostru, pe munții și prin văile patriei, întâlnindu-se cu personalitățile marcante ale neamului nostru, de la conducători destoinici, la oameni de cultură, artiști, muzicieni, inventatori sau simpli țărani, care au marcat pozitiv cursul istoric al poporului din care facem parte. Pe parcursul atelierului au fost inserate momente de teatru de păpuși vii, în care participanții au devenit personajele unor povești moralizatoare. Programul a continuat cu rugăciunile de seară, rostite de către tinerii participanți. După cină, domnul Leon Magdan a prezentat un spectacol de teatru de umbre, prin care i-a introdus pe cei prezenți în cultura și civilizația mai multor popoare de pe continente diferite, aterizând în cele din urmă, în cel mai iubit loc, acasă, în România.

În cea de-a doua zi, după rostirea rugăciunilor de dimineață, copiii au participat la atelierul educativ „Olimpiada jocurilor logice”, în cadrul căruia, prin întrebări și provocări diverse, cei prezenți și-au putut testa capacitățile intuitive și perspicacitatea. Cea de-a doua parte a zilei a fost dedicată mai multor ateliere pentru sănătate. Tinerii au avut posibilitatea de a se regăsi în multitudinea de exemple pozitive și negative prezentate și, în consecință, primind un imbold pentru a menține și a întări activitățile benefice pe care deja le practică și, de asemenea, de a renunța la obiceiurile care le pot face rău. Ziua s-a încheiat în acordul cântecelor de chitară și al imnurilor patriotice, la lumina focului de tabără și în străfulgerările artificiilor.

Ultima zi a întâlnirii a evidențiat teme majore propuse în programul cadru al anului 2024. În dimineața zilei de 27 iulie, când Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, tinerii participanți au rostit acatistul sfântului, au dat răspunsurile la Dumnezeiasca Liturghie și s-au împărtășit cu Sfintele Taine. După momentul liturgic, părintele lect. univ. dr. Oliviu Botoi, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, a susținut un cuvânt de învățătură și a trasat câteva direcții de acțiune în misiunea cu tinerii. Programul s-a încheiat cu spectacolul oferit de membrii ansamblului „Junii Târnavei”, care au prezentat o suită de cântece și jocuri populare de pe Valea Târnavelor.

Avem convingerea că manifestarea a avut un puternic impact asupra celor prezenți și a întregii comunități, deschizând noi perspective în lucrarea misionară cu tinerii în Eparhia noastră, motiv pentru care aducem alese mulțumiri tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment.

Pr. Cristian Rațiu
Inspector de cateheză și tineret – Arhiepiscopia Alba Iuliei

Share