Joi, 6 noiembrie 2025, a avut loc evenimentul aniversar prilejuit de împlinirea a zece ani de activitate a Societății Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent în cadrul întâlnirii, adresând participantelor un cuvânt duhovnicesc.
În seara zilei de joi, 6 noiembrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în Aula Mare „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă din vechea Cetate a Bălgradului. Începând cu ora 18.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre a participat la întâlnirea membrelor Societății Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei, derulată cu prilejul împlinirii unui deceniu de activitate a organizației. Evenimentul aniversar s-a desfășurat sub genericul „Zece ani de credință, slujire și comuniune” și a reunit membrele asociației, precum și alte doamne invitate din întreaga Eparhie a Alba Iuliei, respectiv din județele Alba și Mureș.
În prima parte a întâlnirii, doamna Maria Bolea, președintele Societății Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei, a rostit un cuvânt festiv, cu prilejul împlinirii a zece ani de activitate a organizației. Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a adresat participantelor un cuvânt de binecuvântare și îndemn la slujire creștină jertfelnică, subliniind rolul important pe care organizația l-a îndeplinit pe parcursul timpului. În continuare, a fost proiectat un material foto-video prin care au fost prezentate activitățile desfășurate în deceniul de existență a Societății Femeilor Ortodoxe, pe principalele direcții ale misiunii sale: educațională, culturală, misionară și filantropică.
În cadrul evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a oferit Ordinul „Credință și Unire” doamnei Maria Bolea, președintele Societății Femeilor Ortodoxe din Eparhia Alba Iuliei, pentru slujirea rodnică și folositoare a Bisericii lui Hristos, în care și-a manifestat „credința lucrătoare prin iubire”. De asemenea, Arhipăstorul Alba Iuliei a oferit o Diplomă aniversară membrelor Societății Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei, cu prilejul împlinirii a zece ani de la înființare, în semn de apreciere pentru întreaga activitate pe care au desfășurat-o pe plan misionar, cultural, educațional și filantropic și pentru promovarea valorilor creștine în societatea contemporană.
În cuvântul adresat cu prilejul întâlnirii membrelor Societății Femeilor Ortodoxe din Eparhia Alba Iuliei, Chiriarhul nostru a spus:„De zece ani, femeile ortodoxe din Alba Iulia, printr-o perseverență uimitoare, au reușit, cu succes, să se valideze ca veritabile ucenițe ale lui Hristos. Prin activitățile lor diverse, exercitate în duhul Evangheliei, ele au urmat, realmente, exemplul femeilor purtătoare de mir și al altor femei credincioase și generoase din neamul nostru românesc, dintre care unele au fost recent canonizate. Femeile ortodoxe din Cetatea Marii Uniri au sădit și au fortificat valorile creștine în inimile multor tineri, ajutându-i, totodată, să depășească probleme cu care ei se confruntă. De asemenea, implicându-se, cu devotament, în slujirea filantropică, au vizitat bolnavii din spitale și persoanele din așezămintele sociale, oferindu-le consolare, cuvânt bun și daruri. Prin hărnicia și mărinimia lor, distinsele noastre doamne sunt, într-adevăr, o «bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc» (II Cor. 2, 15)”.
În partea a doua a evenimentului festiv, părintele conf. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, a adresat un cuvânt de bun venit membrelor Societății Femeilor Ortodoxe din Eparhie. În continuare, au fost discutate aspecte legate de organizarea și dinamizarea activității asociației, în vederea desfășurării optime a proiectelor din anul 2026 și a intensificării implicării femeilor ortodoxe în viața comunităților parohiale și în lucrarea misionară a Bisericii. Apoi, doamna Maria Bolea a prezentat o retrospectivă a activităților organizației, punctând cu minuțiozitate proiectele de referință, principalele obiective îndeplinite, precum și provocările întâmpinate pe parcursul timpului.
Programul întâlnirii membrelor Societății Femeilor Ortodoxe a mai inclus momente de evocări, mărturii, prezentări tematice și o sesiune de idei și proiecte. Prin acest eveniment, organizația și-a reafirmat angajamentul de a promova credința, educația morală, cultura și filantropia creștină, în spiritul valorilor Evangheliei și al tradiției ortodoxe românești. Atmosfera s-a dovedit a fi una de recunoștință, membrele Societății exprimând mulțumirea pentru toate roadele din cei zece ani de slujire. La final, părintele prof. dr. Nicolae Bolea a susținut o prelegere dedicată Patriarhului Miron Cristea, în contextul împlinii unui secol de la întronizarea celui dintâi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1 noiembrie 1925).
Societatea Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei a fost înființată în urmă cu mai bine de un deceniu, la data de 10 decembrie 2014. În statutul său de organizare și funcționare, această organizație creștină face efortul, pe lângă aspectul și latura de activitate în zona social-caritabilă, de a se implica și în cadrul activităților culturale, reușind, pe parcursul ultimului deceniu, să realizeze numeroase proiecte culturale și sociale. De asemenea, din cadrul activităților Societății Femeilor Ortodoxe din Eparhia Alba Iuliei nu au lipsit acțiunile social-filantropice sau de ecologizare, precum și de stimulare a tinerilor din județele Alba și Mureș de a se promova tradițiile neamului românesc.
