Întâlnirea tinerilor de pe Valea Luțului, organizată în parohia Batoș, protopopiatul Reghin

Duminică, 6 iulie a.c., a avut loc întâlnirea tinerilor de Valea Luțului (județul Mureș). Evenimentul, programat la orele serii, a avut loc la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Batoș, protopopiatul Reghin. Manifestarea a reunit peste 100 de tineri din parohiile Batoș, Dedrad, Uila și Goreni, respectiv din localitățile aparținătoare comunei Batoș, județul Mureș. De asemenea, alături de aceștia s-au aflat membrii Ligii Tinerilor Creștin-Ortodocși (LTCOR) – Filiala Reghin (președinte: Petru Curta), aflați sub coordonarea părintelui Vasile Gherman, preot al parohiei Reghin – „Sfântul Ioan Botezătorul”. Întâlnirea l-a avut ca invitat special pe părintele arhid. conf. univ. dr. Răzvan Brudiu, decan interimar al Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Programul evenimentelor a început la ora 18.00, cu oficierea Paraclisului Maicii Domnului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către tinerii din cele patru parohii și din cadrul LTCOR – Filiala Reghin. Apoi, de la ora 19.00, arhid. conf. univ. dr. Răzvan Brudiu a susținut o conferință duhovnicească, stabilind un dialog antrenant și dinamic cu tinerii pe marginea provocărilor și a frământărilor din viața adolescenților. În continuare, de la ora 19.30, studentul teolog Paul Negru a moderat, în calitate de socio-animator, o serie de jocuri interactive dedicate tinerilor. Seara s-a încheiat cu un foc de tabără și cu un recital de muzică folk, tinerii creând astfel un cadru de socializare și prietenie. Evenimentul a fost organizat de către parohiile Batoș, Dedrad, Uila și Goreni, prin implicarea preoților parohi.

Pr. Vasile Stelian Anca (Parohia Batoș)
Foto: Samuel Popa

Share